La 16 aprilie 1919, ora 3.15, centrul ofensiv, forța românească de izbire formată din Diviziile 6 și 7 Infanterie, avansează și depășește linia de demarcație. Atacul se dă pe văile Crasna, Barcău şi pe cele trei Crişuri, iar în nord pe valea Tisei.

Divizia a 7-a comandată de general Niculcea Constantin înaintează pe două coloane, cea de nord (Reg. 16 infanterie și 3 baterii din Reg. 4 artilerie), sub conducerea colonelului Ioan Constantin, pe direcția Cehu Silvaniei–Hodod–Supuru de Jos, și cea de sud, (Reg. 27 inf cu 2 baterii, sub conducerea lt-col Cacip Gheorghe pe direcția Țigani (Crişeni) - Bala (Borla) - Sărmășag. Trei batalioane maghiare din Reg. 32 și 24 honvezi, susținute de baterii, opun rezistență la satele Hodod, Hereclean, Diosig, Borla, Badon, Cățelul Unguresc (Meseşenii de Jos) și Recea, dar sunt respinse și coloanele avansează ocupând până în seara zilei de 17 aprilie Supuru de Jos, Supuru de Sus, Derşida, Șimleu-Silvaniei (toate în Sălaj). Brigada 2 roșiori, a generalului Davidoglu, ajunge la 17 aprilie la Corund (Satu-Mare).

Divizia a 6-a a generalului Ştefan Holban atacă forțele inamice ce blocau defileul Crişului Repede pe linia dealurilor de la nord, est și sud-est de localitatea Ciucea. Regimentul 11 inf. al colonelului Rotaru Dumitru atacă pe front sprijinit de 5 baterii și jumătate de artilerie și 16 obuziere. Două batalioane din Reg. 10 inf. și o baterie de munte înaintează în direcția dealurilor de la nordul defileului Ciucea asupra flancului stâng inamic, iar un detașament compus din Reg. 12 inf și o baterie de munte înaintează pe direcția dealurile Mare și Scorușetului, la sud de defileu Ciucea, spre Remeţi (Bihor), pentru a întoarce rezistența inamică pe la sud de defileu și a ajunge cât mai repede la gura văii Iadei (Iadului), tăind retragerea inamicului.

Liniile de retragere ale brigăzii de honvezi fiind amenințate, aceștia se retrag în grabă spre vest. La fel, pătrunderea Diviziei 7 Infanterie până la Supur a întors apărarea maghiară din valea Someșului, ungurii începând retragerea, urmate apoi și de cele de pe valea Tisei, presate de detașamentul generalului Marcel Olteanu.

În situația creată, prin respingerea și manevrarea inamicului aflat în pericol de a fi încercuit, continuarea energică a ofensivei era o necesitate strategică de prim ordin. Astfel, pe 18 aprilie, Grupul de Nord comandat de Traian Moşoiu primește ordinul de a continua urmărirea cu cea mai mare energie pentru atingerea obiectivelor. La sfârșitul zilei de 18 aprilie, Divizia 7 Infanterie debușează complet în câmpie ajungând la o zi de marș de Carei, Divizia 6 Infanterie, după lupte grele, este stăpână pe defileul Crişului Repede, la două zile de marș de Oradea. De asemenea, detașamentul din Divizia 6 Infanterie de pe valea Barcăului este la o zi de marș de Marghita, iar detașamentul generalului Olteanu la o zi și jumătate de Hust (Maramureşul istoric, azi în Ucraina).

La extremitatea sudică a frontului, pe văile Crișului Alb și Negru, Divizia 2 Vânători a generalului Gheorghe Dabija avea în față în linia I un inamic format din 4.000 de oameni cu 6-7 baterii de artilerie (24-28 guri de foc), 4 trenuri blindate și 4 automobile blindate, iar în linia a II-a la Beckescsaba, se aflau 25.000 de oameni în curs de organizare și expediere pe front. Deci, necesitatea atacului preventiv se impunea, ca de altfel pe întreg frontul. Brigada 4 vânători a col. Dumitriu, sprijinită de 5 baterii din Reg. 24 artilerie și un divizion din Reg. 29/4 obuziere atacă poziția inamică Hălmagiu – Ciuci - vârful Dănilă - Gorgana. Brigada 3 vânători (colonel Paulian) înaintează spre Talaci și Gurahonț, pentru a învălui flancul drept inamic și a bloca calea pe care i-ar putea veni inamicului ajutoare. Atacat puternic, inamicul se retrage. După cucerirea liniei Hălmagiu - Ciuci, Regimentul 9 vânători, un batalion din Regimentul Beiuș şi două baterie de  artilerie formează Detașamentul colonel Gheorghe Rasoviceanu cu misiunea de a opera spre Beiuș. Pe valea Crișului Negru, detașamentul atacă și respinge forțele inamice ce ocupau Vașcăul, după care continuă înaintarea prin luptă spre Beiuș.

Planul operaţiunii militare

În această situație, Comandamentul Trupelor din Transilvania completează ordinele de operații la 18 aprilie, cu scopul atingerii liniei fixate Hust - Satu Mare - Carei - Oradea - Salonta. Trupele române ajungând cu avangărzile deja în câmpie, se aștepta ca ungurii să încerce să dea o bătălie decisivă undeva în zona Oradiei, cel puțin așa părea din poziționările trupelor inamice ce băteau în retragere spre trupele din linia a doua. De aceea era necesară debușarea cât mai rapidă în câmpie cu ambele aripi, la nord între Someș și Crișul Repede și la sud, pe văile Crișurilor Negru și Alb. Dezlănțuirea bătăliei decisive urmând să aibă loc după ieșirea din defileuri, era necesară întărirea avangărzilor, manevre și lovituri rapide pentru a pune în imposibilitate inamicul de a-și concentra forțele.

Astfel, este întărit Grupul de Nord și constituit Grupul de Sud (general Gh. Dabija), fiind dirijate astfel încât, după ieșirea completă din defileuri, să se poată sprijini reciproc și concentra, cu grosul trupelor, cât mai repede pe câmpul de bătălie, care va avea loc probabil în regiunea centrală, între Debrețin și Oradea.  În acest mod căutau să-şi asigure flancurile pe timpul bătăliei, Grupul de Nord la flancul drept contra forțelor inamice ce ar fi putut opera dinspre Tisa, iar Grupul de Sud contra numeroaselor forțe inamice semnalate în zona Beckescsaba.

În concluzie, din direcțiile de înaintare ale celor două grupuri, rezultă că bătălia, dacă va avea loc în zona Oradea, ar fi constat într-o acțiune de fixare cu forțele de la aripa stângă a grupului de nord, care înaintează pe văile Crișului Repede și a Barcăului, și o acțiune învăluitoare asupra ambelor flancuri inamice, Grupul de Nord asupra flancului drept în direcția Carei - Debrețin și Grupul de Sud asupra flancului stâng, pe direcția Salonta. Lovitura hotărâtoare era destinată să fie dată de Grupul de Nord (general Moșoiu), mai puternic, căruia i s-a dus în spate și Divizia 18 ardeleană din rezerva generală.

Până în seara de 21 aprilie, toate obiectivele impuse de Comandamentul Trupelor din Transilvania au fost atinse. Grupul de Nord ocupă Hust (20 aprilie, bg 5 roșiori col Papp) și respinge Reg. 1 secui la vest de această localitate; Satu Mare (19 aprilie, capturând 18 ofițeri, 600 soldați, cai, armament și muniție); Oradea (20 aprilie, capturând 14 tunuri, mii de arme și muniție).

Grupul de Sud eliberează Beiușul (19 aprilie, col. Rasoviceanu) și se deplasează pe valea Crişului Negru spre Holod - Tinca - Salonta; Divizia 1 Vânători în zona Zărandului, iar Divizia 2 Vânători în zona comunei Cermei (Arad). Deci, până la 22 aprilie, toate obiectivele au fost îndeplinite. (Va urma)

(SURSE - General Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei, Editura Militară, 2009; Cristian Negrea, Războiul româno-ungar de la 1919)

Explicaţii foto: 

1. Trupele româneşti defilează prin centrul Oradiei
2. Regele Ferdinand îl decorează pe generalul Mărdărăscu
3. Regele Ferdinand trece în revistă trupele
4. Planul operaţiunii militare

Citeşte pe aceeaşi temă: Războiul româno-ungar din 1919 – Intrarea armatei române în Oradea