Moto: „Mai există și-acum scrisori de pe front /Aduse de poșta întârzâiată/ Cei ce le-au scris / Nu s-au mai întors niciodată!”

Au trecut mai bine de 100 de ani de la plecarea bunicului pe front ca ostaș înrolat în Armata Austro-Ungară.

Am găsit păstrate de mama lângă icoane două fotografii: una îl reprezintă pe bunicul Constantin Pater în uniformă militară, iar pe verso-ul pozei un text greu de descifrat cu adresa unității militare din care făcea parte, Regimentul III Baor din Ţara ungurească.

Cealaltă poză este o copie a pozei trimisă de bunica Barbura din Gepiș soțului ei pe front. Alături de ea în poză sunt cele două fiice ale lor, Maria și Florița, sortite să rămână orfane. Maria avea 4 ani și Florița 1 an.

În marea Coflagrație Mondială bunicul a participat la luptele care s-au dat la poalele Munților Dolomiți la granița dintre Austria și Italia.

Sub una dintre marile avalanșe de zăpadă din Dolomiți (poate provocată, poate naturală) și-au aflat sfârșitul mai mulți combatanți printre care și bunicul Pater Constantin. I-au găsit primăvara, printre ghiocei, având în buzunarul de la piept relicvele scumpe primite din țară.

În multe familii de ardeleni se mai găsesc astfel de fotografii trimise de pe front! Ele sunt dovezi, mărturii despre istoria zbuciumată când se pregătea rescrierea istoriei când cu prețul a mii de jertfe omenești a fost posibilă Unirea Transilvaniei cu România! Monumentele ridicate postum în fiecare comună sau oraș, Monumentele ridicate în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă exprimă  cinstirea lor și recunoștința noastră!

Iată ce era scris pe verso-ul pozei trimisă de bunica de la Gepiș și textul trimis de bunicul.

„Iubitul meu soț Kosztane îți trimitem typu (fotografie-n.r.) dacă ai căpăta tyipu ne scrie carte. (...) Voie bună de la mine și de la Bunul Dumnezeu. Rămâi cu Dumnezeu să te ajute. Amin! Aici (în fotografie – n.r.) oi vedea pe Florița ta cât îi de mândră.” (Adresa Inf. Pater 9/29 Kosztan Reg III Baor Resk Kompani - Feldpost 21K).

„Anul 1914-Ukton. Eu cu numele Pater Koszta (Constantin) trimit acest typu iubitei mele soții și iubitului meu tătuță, ca să mă vedeți viu măcar pe piporuș (hârtie – n.r.) dacă nu în față!”

Sabina Măduţa