"Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu" - veşti bune din SUA
Dorința de a sprijini proiectul de salvare a Casei Memoriale "Iuliu Maniu” a trecut frontierele țării, ajungând în Statele Unite. Acolo unde există dorință de implicare nu mai există limite ori granițe.
La inițiativa unui român stabilit în Washington DC, Dorin Munteanu, un grup de oameni s-a adunat la masa discuțiilor, cu dorinţa de a afla mai multe informații despre stadiul actual al lucrărilor de reabilitare și despre cum ar putea să contribuie la acest demers. Ei au fost puși în contact prin internet, via Skype, cu preotul Cristian Borz, care le-a prezentat toate informațiile despre stadiul campaniei publice pentru salvarea Casei Memoriale Iuliu Maniu. În urma întâlnirii virtuale, grupul s-a arătat mișcat de povestea Casei și a decis să contribuie cu o donație în valoare de 2.100 $.
"Dincolo de colecta lor care este foarte binevenită, mai ales acum când ne aflăm în impasul de a ne achita datoriile, un lucru la fel de important este faptul că ecoul campaniei noastre rezonează departe și ajunge la urechile celor sensibili la ideea de a salva”, a declarat Cristian Borz.
O donație simbolică a venit din partea ambasadorului României în SUA, George Maior, care a vrut să facă parte din acest proiect important. Se pare că această Casă va deveni o piesă în patrimoniul sufletesc mondial, dată fiind implicarea de până acum a oamenilor care, indiferent de naționalitate, s-au simțit responsabili în a contribui la păstrarea unui fragment al identității naționale.
"Scopul de a vedea lucrările finalizate ne unește pe toți sub cupola acestei campanii, dând naștere unei puteri căreia nu i se poate opune rezistență. Le mulțumim tuturor celor care, într-o formă sau alta, s-au implicat în acest proiect și ne dorim ca și în viitor să avem parte de aceeași susținere”, transmite Cristian Borz.
Cei care doresc să se implice o pot face donând în conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.