"Doctorul prin telefon", un serviciu accesibil şi românilor!
Sănătatea este valoarea fundamentală a calităţii vieţii şi de aceea Orange şi Medic4all a lansat, în România, Medic4you, un serviciu de telemedicină bazat pe cele mai noi tehnologii şi soluţii de telecomunicaţii.
Consultaţii la... 642
Compania elveţiană "Medic4all", care furnizează servicii de medicină mobile, a lansat în 30 octombrie, în România, în parteneriat cu operatorul de telefonie "Orange", un pachet de servicii de asistenţă medicală la distanţă, prin telefon, videoconferinţă sau prin intermediul computerului. În cazuri de urgenţă se pot solicita prin SMS informaţii medicale vitale, precum grupa sanguină, alergii şi alte date esenţiale din fişa personală. Firma îşi va oferi serviciile de telemedicină (servicii medicale la distanţă) prin operarea unui call-center şi a unui centru medical operativ, în cadrul căruia vor lucra 100 de medici, ambele fiind operaţionale încă din acest an. Serviciul este disponibil, începând cu 30 octombrie, acesta putând fi activat prin semnarea unui contract cu Medic4all şi prin transmiterea unui mesaj scris (SMS) la numărul 642. În funcţie de perioada pentru care se încheie contractul, tarifele lunare pentru abonamentul Medic4you sunt de 15 euro, 18 şi 20 de euro, la care se adaugă taxa de activare de 5 euro. Medicina mobilă înseamnă că poţi avea doctorul cu tine, un doctor care poate vorbi orice limbă şi este disponibil 365 de zile pe an, oriunde în lume. Medic4all oferă servicii de medicină prin telefon în 28 de ţări şi intră pe piaţa din România cu o investiţie de 6 milioane de euro.
Brăţara minune
Odată cu acest serviciu, Orange şi Medic4all pun la dispoziţia clienţilor şi un dispozitiv de monitorizare a sănătăţii, Wrist Clinic. Este vorba despre o brăţară de mână care realizează o serie de teste de control al sănătăţii şi de prevenire a afecţiunilor. Astfel, clienţii pot avea în permanenţă informaţii referitoare la tensiunea arterială, puls, EKG, temperatură, ritmul respirator, saturaţia oxigenului în sânge şi alţi parametri medicali. Rezultatele măsurătorilor se trimit automat prin bluetooth către telefonul mobil şi apoi către fişa medicală online, prin reţeaua de date Orange. Serviciul Medic4you poate fi utilizat de către clienţii Orange oriunde în ţară şi în străinătate. Prin fişierul Internet Multiligual, medicii pot consulta fişa medicală a pacientului disponibilă în 18 limbi, îi pot prescrie reţete şi oferi un diagnostic sau îl pot direcţiona către o consultaţie de specialitate în orice ţară.
Ioana MADA
Comentarii
Nu există nici un comentariu.