"Instruiţi" de un echipaj al UPU Smurd - Studenţii învaţă să acorde primul ajutor
Biblioteca Universității din Oradea a fost marţi, 15 aprilie, gazda unei "instruiri" pentru acordarea primului ajutor, adresată studenţilor şi profesorilor. Cursul a fost ţinut de medicii Adriana Chereji și Aurelian Bulzan la SMURD Oradea.
Evenimentul a început la ora 15.00 şi a răspuns la întrebarea "Ce este și cum se acordă primul ajutor?". Scopul lui l-a constituit instruirea participanțior în acordarea primului ajutor, atât teoretic, cât și prin exerciții practice. Adriana Chereji și Aurelian Bulzan le-au "predat" studenților cunoștințe teoretice, aplicații practice, metode și tehnici legate de oferirea primului ajutor. "Instructajul" a avut un real succes datorită mulțimii de întrebări din partea studenților, puse pe parcursul acțiunii, dar mai ales prin interesul lor de a face parte din echipa de voluntariat a UPU SMURD. În urma întâlnirii, o parte dintre studenţi s-au şi înscris la SMURD, acolo unde sunt aşteptaţi şi alţi voluntari care să aplice pentru cursul de instruire avansată, la finalul căruia se vor putea alege cu un permis de intrare în echipa de voluntariat SMURD. Evenimentul a fost organizat de revista Principii a Universității din Oradea, în colaborare cu Asociația Studenților Farmaciști Oradea (ASFO).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.