"Salvarea", pregătită pentru vreme rea
Chiar dacă în Bihor au fost temperaturi scăzute şi condiţii de ceaţă, Serviciul Judeţean de Ambulanţă nu s-a confruntat cu probleme deosebite.
Cu toate acestea, potrivit medicului Tiberiu Bondar, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, dacă va fi necesar şi condiţiile meteo o vor impune, se vor suplimenta maşinile şi personalul ambulanţier pe această perioadă pentru a putea asigura asistenţa medicală şi transportul pacienţilor în condiţii normale. De asemenea, cauciucurile de iarnă au fost asigurate, la fel şi lanţurile, pentru cazul în care vom avea ninsori în judeţ. În ceea ce priveşte noile ambulanţe primite de la Ministerul Sănătăţii Publice, acestea vor continua să sosească în Bihor şi în acest an, una fiind aşteptată în această lună, iar altele patru în luna februarie, până la sfârşitul anului urmând să mai sosească şi alte autosanitare noi, care vor întregi parcul auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Astfel, până la sfârşitul anului 2008, vor mai sosi în judeţul Bihor încă aproximativ 20 de ambulanţe, de tip A, B şi C. Maşinile de tip A sunt destinate transportului sanitar neasistat al pacienţilor, cele de tip B sunt pentru intervenţiile de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor, iar cele de tip C sunt menite tot intervenţiilor de urgenţă, fiind însă destinate transportului medical asistat al pacientului aflat în stare critică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.