Pentru că imobilul din Piaţa Samuil Vulcan în care funcţionează cabinetul medicului de familie dr. Adriana Costin urmează să fie retrocedat vechiului proprietar, un cetăţean israelian plecat din România în anii comunismului, un sfert din populaţia Beiuşului ar putea rămâne fără medic de familie. Din cele şapte cabinete ale medicilor de familie care funcţionează în municipiul Beiuş, unul, al dr. Adriana Costin, îşi are sediul în casa cu pricina. Medicul ne mărturisea că este pentru a doua oară când se vede nevoită să-şi mute cabinetul. Dr. Adriana Costin şi cele două asistente ale sale speră că primăria şi Consiliul Local vor găsi un spaţiu într-un imobil care să aparţină domeniului public şi că vor atribui acest loc în conformitate cu legislaţia în vigoare privitoare la cabinetele medicilor de familie, adică fie în chirie, cu 1 euro/mp/an, fie în comodat, aşa cum, de altfel, procedează în cazul celorlalţi şase medici de familie. Altfel, circa 2.400 de beiuşeni vor fi nevoiţi să-şi retragă fişele medicale de la dr. Adriana Costin şi să-şi caute alţi medici de familie. Şi, după cum spuneam, asta s-ar putea întâmpla dincolo de voinţa lor!