Un aparat ultramodern pentru depistarea cancerului la sân a intrat, de joi, în patrimoniul Institutului Oncologic din Bucureşti, instrumentul - unic în România şi valorând peste 50.000 de euro - fiind donat de Fundaţia Renaşterea şi de compania Avon. Detectorul permite identificarea intraoperatorie cu precizie a ganglionului santinelă. Dacă acest ganglion este invadat, poate fi evitată efectuarea unei operaţii mai extinse printr-o incizie realizată doar la nivelul acestuia. "Tehnica de identificare a ganglionului este utilizată cu succes de peste cinci ani, în marile centre oncologice din lume", a declarat conferenţiarul Alexandru Blidaru, director medical al Institutului Oncologic Bucureşti. În România, această tehnică nu a fost folosită până acum pentru că nu exista dotarea necesară. "Folosirea unui astfel de aparat, care permite identificarea intraoperatorie a ganglionului santinelă, ne apropie şi mai mult de standardele internaţionale de tratament. Cu acest aparat, în cazul a mai mult de jumătate dintre femeile depistate cu tumori mamare se va putea realiza extirparea ganglionilor axiali neinvadaţi, evitând sechelele post-operatorii", a continuat Blidaru. Donaţia este rezultatul Campaniei împotriva cancerului la sân, lansate în România, în septembrie 2002, de Avon Cosmetics România şi Fundaţia Renaşterea. Mihaela Geoana, preşedintele fundaţiei, a spus că acestă campanie, pe lângă rezultatele educative, de conştientizare a femeilor cu privire la importanţa depistării precoce a cancerului la sân, a prezentat, joi, un rezultat concret: donarea aparatului care va face ca tratamentul acestei maladii să fie mai eficient, iar efectele secundare mult diminuate. "Această donaţie reprezintă o nouă etapă în campania noastă de educare, tratare şi sprijinire a femeilor din România?, a mai spus Geoană. Conceptul de ganglion santinelă reprezintă "oglinda" stării ganglionilor regionali. Starea ganglionilor limfatici regionali este un factor important de prognostic şi de decizie terapeutică, a explicat Blidaru. Evaluarea corectă a stării ganglionilor regionali se poate face numai prin extirparea lor (limfadenectomie) şi prin examinarea lor histopatologică.