Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de miercuri până joi dimineața, cu 279, ajungând la 7.797. Îngrijorător este și numărul cazurilor la o mie de locuitori, aproape 5. La nivel național, s-a înregistrat un nou record, 9.714 cazuri înregistrate în doar 24 de ore și 121 de decese.

Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, joi, 5 noiembrie, 449 persoane erau internate (o creștere cu 37 de persoane față de miercuri) și 4.746 vindecate (118 în ultimele 24 de ore). În ceea ce privește decesele, în județul Bihor au fost înregistrat 6 noi decese în ultimele 24 de ore.

La nivel național, din 3.379.609 de teste prelucrate (37.685 făcute de miercuri până joi dimineața), numărul persoanelor infectate a ajuns la 276.802.   

Joi s-au identificat 9.714 cazuri noi, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.039 persoane au fost reconfirmate pozitiv (44 în județul Bihor).

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor pentru ziua de joi, 5 noiembrie, este următorul: Sălaj – 5.77, Timiș - 5.48, Cluj – 5.33, Alba – 4.96, Bihor – 4.77.

În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era, joi, de 12.061, dintre care 1.014 la ATI. Pe teritoriul țării, 37.685 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu (o creștere cu 4.055 de cazuri în ultimele 24 de ore), iar 10.042 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.938 persoane se află în carantină la domiciliu (o creștere cu 4.599 în ultimele 24 de ore), iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

Până joi, 7.540 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 121 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.