Administraţia locală a preluat Spitalul Municipal Beiuş
Spitalul Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu" a fost preluat miercuri, 30 iunie, cu acte în regulă, de Primăria Beiuş. Protocolul de predare-primire a fost semnat de primarul Adrian Domocoş şi de Marius Pârcioagă, director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.
În cadrul şedinţei Consiliului municipal Beiuş din 22 iunie, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind transferarea managementului asistenţei medicale de la Spitalul "Episcop Nicolae Popoviciu" Beiuş către administraţia locală. Miercuri, 30 iunie, la Sala Mică a Primăriei, a fost semnat protocolul de predare-primire a unităţii spitaliceşti. La eveniment au participat, alături de primarul Adrian Domocoş, viceprimarul Gheorghe Costin, consilierii locali şi dr. Marius Pîrcioagă, directorul coordonator al DSP Bihor, şi numeroase cadre medicale, alţi angajaţi ai Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu", în frunte cu dr. Aurica Boitor şi dr. Petru Dărău, managerul şi directorul medical ai instituţiei. După semnarea protocolului, dr. Marius Pârcioagă le-a vorbit celor prezenţi despre însemnătatea descentralizarii sistemului de sănătate, subliniind importanţa pe care o reprezintă pentru succesul reformei sanitare trecerea spitalelor de la Ministerul Sănătăţii în subordinea autorităţilor locale. Totodată, vorbitorul a evidenţiat rolul spitalului din Beiuş pentru circa 100 de mii de locuitori din întreaga depresiune omonimă şi tradiţia acestui aşezământ spitalicesc, arătând că Guvernul conştientizează acest rol, alocând sume consistente, în acest an, pentru achiziţii de aparatură. Pe de altă parte, referindu-se la perspectiva imediată, primarul Adrian Domocoş a declarat că vor fi luate măsuri pentru limitarea cheltuielilor spitalului, mulţumind, totodată, DSP Bihor, Ministerului Sănătăţii şi Clubului "Rotary" din Oradea pentru implicarea în dotarea cu aparatură performantă a spitalului beiuşean. Primarul Domocoş a mai precizat că, în toamna acestui an, când vor fi date în folosinţă locuinţele sociale, o parte dintre acestea vor fi repartizate medicilor care doresc să se stabilească în oraş şi de care spitalul are atâta nevoie. O altă veste bună referitoare la eficientizarea spitalului este aceea că, până în octombrie, vor fi montate şi noile module de apă geotermală pentru cele două staţionare ale instituţiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.