Al treisprezecelea salariu, în sănătate
Cadrele medicale bihorene vor primi cel de-al treisprezecelea salariu, aferent anului 2005, până în luna martie. Informaţia a fost furnizată de preşedintele Uniunii Judeţene Sanitas Bihor, Ioan Giurgiu, care a precizat că, potrivit legislaţiei în vigoare, acesta trebuie acordat salariaţilor în primul trimestru al anului. Unele cadre medicale, mai norocoase, vor beneficia de acesta integral în luna februarie, când o parte dintre spitale bihorene îl vor acorda angajaţilor, urmând ca o altă parte a unităţilor sanitare cu paturi să acorde al treisprezecelea salariu în două tranşe: jumătate în luna februarie, iar restul, în luna martie. Potrivit liderului de sindicat, Ioan Giurgiu, acordarea tichetelor de masă la care salariaţii din sistemul sanitar au dreptul decurge normal, aceştia primind câte 20 de bonuri lunar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.