Numărul cazurilor de gripă a crescut semnificativ, depășind media din sezoanele anterioare, iar Ministerul Sănătății a instituit starea de alertă epidemiologică la nivel național, impunând măsuri pentru limitarea răspândirii virusului.

Starea de alertă epidemiologică determinată de gripă a fost oficializată prin Instrucțiunea nr. 1452/30.01.2025, publicată în Monitorul Oficial, și prevede măsuri pentru unitățile sanitare, angajatori, instituții de învățământ și populația generală. Angajatorilor li se recomandă evitarea aglomerărilor în spațiile de lucru, triaj epidemiologic zilnic și izolarea voluntară a celor cu simptome respiratorii, precum și încurajarea vaccinării antigripale a personalului. În unitățile de învățământ, măsurile vizează aerisirea periodică a spațiilor, izolarea voluntară a personalului bolnav, triaj observațional zilnic pentru elevi, asigurarea materialelor necesare pentru igienă, utilizarea batistei la tuse sau strănut și încurajarea vaccinării antigripale, mai ales pentru cei cu afecțiuni cronice. Pentru populația generală se recomandă consultarea medicului la apariția simptomelor, purtarea măștii de protecție de către cei bolnavi, respectarea igienei mâinilor, evitarea aglomerațiilor și continuarea vaccinării antigripale, mai ales pentru persoanele vulnerabile – vârstnici, gravide, persoane imunodeprimate sau cu afecțiuni cronice. Direcția de Sănătate Publică Bihor a transmis unităților sanitare și Inspectoratului Școlar Județean măsurile care trebuie respectate pentru prevenirea și limitarea răspândirii gripei.

În afara programului medicilor de familie și pentru a evita aglomerarea unităților de primiri urgențe, persoanele cu simptome respiratorii sunt îndrumate să se adreseze unuia dintre cele 32 de centre de permanență din județul Bihor: C.P. „Cantemir” Oradea, str. Kiev, nr. 3, telefon: 0730/386.266; C.P. „Măslinului” Oradea, str. Măslinului, nr. 5, telefon: 0737/872.702; C.P. „Nufărul” Oradea, str. Grigore Moisil, nr. 7, telefon: 0359/453.415; C.P. „Olimpiadei” Oradea, str. Olimpiadei, nr. 5, telefon: 0775/303.808; C.P. „Piața Creangă” Oradea, Piața Creangă, nr. 2, telefon: 0771/103.616; C.P. „Rovine” Oradea, str. Rovine, nr. 17, telefon: 0359/462.124; C.P. „Vlădeasa” Oradea, str. Vlădeasa, nr. 70, telefon: 0359/100.440; C.P. Biharia, str. Trandafirilor, nr. 35, telefon: 0359.450.138; C.P. Bratca, nr. 124, telefon: 0786/055.642; C.P. Brusturi, nr. 166/A, telefon: 0259/326.835; C.P. Câmpani, nr. 88/A, telefon: 0359.175.253; C.P. Cefa, nr. 1, telefon: 0359/170.615; C.P. Ceica, str. Principală, nr. 27/A, telefon: 0259/324.472; C.P. Ciumeghiu, nr. 170, telefon: 0259.392.464; C.P. Cociuba Mare, nr. 83, telefon: 0359/405.393; C.P. Dobrești, nr. 315/B, telefon: 0771/649.246; C.P. Drăgești, nr. 183, telefon: 0359/462.562; C.P. Fughiu, str. 512, nr. 2, telefon: 0772/298.066; C.P. Holod, nr. 108/D, telefon: 0259/311.777; C.P. Lugașu de Jos, nr. 175/A, telefon: 0774/043.074; C.P. Mișca, nr. 380, telefon: 0359/452.823; C.P. Olcea, nr. 70, telefon: 0359/450.500; C.P. Pomezeu, nr. 80, telefon: 0359/458.063; C.P. Răbăgani, nr. 29/A, telefon: 0259/324.900; C.P. Săcădat, nr. 180, telefon: 0771/571.161; C.P. Săcuieni, str. Libertății, nr. 28, telefon: 0259/352.655; C.P. Sălacea, nr. 319, telefon: 0766/486.957; C.P. Sârbi, nr. 547, telefon: 0359/445.811; C.P. Sântandrei, nr. 526, telefon: 0359/190.778; C.P. Suplacu de Barcău, str. Crinului, nr. 16, telefon: 0259/368.348; C.P. Vadu Crișului, nr. 772, telefon: 0259/443.020; C.P. Valea lui Mihai, str. Republicii, nr. 29, telefon: 0755/088.131.