Asociaţia Alcoolicilor Anonimi riscă anonimatul
Asociaţia Alcoolicilor Anonimi din Oradea (A.A.A.) a fost înfiinţată în august 1995, la iniţiativa A.A.A. din Timişoara, cu ajutorul unei echipe de asistenţi sociali din Belgia. De atunci, asociaţia a funcţionat sporadic, având diferite locaţii şi fiind vizitată de aproximativ 70 de persoane. Multe persoane nu ştiau nici măcar că există. Acum, se poate vorbi la timpul trecut despre ea: de trei ani, din cauza lipsei de spaţiu, asociaţia nu mai funcţionează.
Dr. Iambor Zoltan, psiholog, şeful Serviciului de Formare Profesională din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, se ocupă de găsirea unui spaţiu pentru A.A.A., acest lucru fiind foarte greu de realizat, pentru că foarte mulţi dintre cei abordaţi în acest sens dau din umeri, negăsind vreo soluţie viabilă pentru problemă.
?Cele mai multe recidive apar după doi ani de la renunţare"
Problematica alcoolismului cronic (a persoanelor care, pur şi simplu, nu se pot abţine să nu consume băuturi alcoolice în cantităţi mari şi foarte mari) este destul de bine reliefată în societatea românească, chiar dacă asociaţiile de tip "Alcoolici Anonimi" nu sunt prea "prezente" în România."Dacă până nu demult calitatea era importantă, în schimb, acum, cantitatea e cea care a trecut pe primul loc.?, ne-a declarat dr. Iambor Zoltan. Analizând fenomenul, s-a constatat că femeile au început să consume mai mult alcool. Până în 1989, o femeie care bea alcool era considerat un fapt anormal şi ilogic, în schimb, acum, e des întâlnit consumul de către femei, ba chiar dezvoltarea dependenţei. O statistică recentă arată că, în România, după 1989, numărul alcoolicilor a crescut cu 30%. Acest procent este îngrijorător, ţinând cont de faptul că problemele românilor se înmulţesc în fiecare zi. Alcoolicii provin din toate categoriile sociale. Consumul de alcool apare, de obicei, pe fondul problemelor legate de bani, de lipsa acestora şi implică, uneori, chiar cheltuirea unor sume foarte mari de bani pentru satisfacerea acestui viciu.
Dezamăgirea cea mai mare a tuturor celor care sunt implicaţi în organizarea A.A.A. este aceea că foarte multă lume este dezinteresată. ?Majoritatea populaţiei percepe înfiinţarea unor astfel de asociaţii ca pe un fapt pozitiv, dar prea puţini dintre noi vor să dea o mână de ajutor pentru cei care îşi doresc să renunţe la dependenţa de alcool şi chiar alcoolicilor li se pare un lucru ruşinos să apeleze la această formă de ajutor. Este foarte important ca aceşti oameni să fie ajutaţi, ca ei să se poată reintegra mult mai uşor în societate şi să nu mai fie tentaţi să bea. Este un lucru demn de menţionat acela că sunt multe cazuri în care o persoană care s-a ?lăsat? de alcool recidivează, acest fapt petrecându-se, cel mai des, la doi ani de la renunţare?, ne-a mai spus dr. Iambor Zoltan.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.