Astradiab doreşte eliminarea stigmatizării copiilor cu diabet zaharat
Astradiab, asociaţia în care sunt înscrişi copiii cu diabet zaharat din Oradea, continuă proiectul de informare asupra diabetului zaharat, în rândurile copiilor sănătoşi. Proiectul vizează în principal, aşa cum ne-a precizat dr. Larisa Dumbravă, preşedinta asociaţiei, medic primar pediatru şi specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice, eliminarea stigmatizării şi a marginalizării copiilor cu diabet zaharat.
Cei mai mulţi confundă boala în sine (care presupune doar un mod de viaţă diferit), cu complicaţiile acesteia, care sunt într-adevăr afecţiuni. Pe de altă parte, mulţi copii au o imagine falsă despre diabetul zaharat, crezând că este o boală infecto-contagioasă. Ei trebuie să ştie că diabetul zaharat nu este transmisibil. Proiectul prevede efectuarea demersurilor, pentru ca şi copiii cu diabet să poate face sport de performanţă, întrucât, din punct de vedere medical, acesta nu este contraindicat. Proiectul a fost demarat în primăvara anului trecut, în 2004 fiind cuprinse 80 la sută din grădiniţele bihorene.
Acţiunea recentă, organizată de Astradiab, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 42, din Oradea, a constat dintr-o serie de acţiuni interactive şi jocuri cu rol educativ cu o grupă de copii sănătoşi de la unitatea de învăţământ.
Conducerea asociaţiei este nemulţumită de faptul că "deşi s-a declarat sponsor în urmă cu un an, chiar înainte de campania electorală, Partidul Uniunea pentru Reconstrucţia României (URR) nu şi-a mai respectat promisiunea, lăsându-ne cu ochii în soare". URR a promis că va deconta cheltuielile aferente derulării proiectului, "însă nu ne-a achitat decât prima chitanţă, în valoare de cinci milioane de lei, faţă de 50 de milioane cât a promis că va finanţa", a afirmat dr. Larisa Dumbravă. Preşedinta asociaţiei a mai adăugat că proiectul a demarat chiar înaintea campaniei electorale, nefiind greu de ghicit intenţiile reale ale partidului. Preşedintele de atunci al organizaţiei judeţene URR (formaţiunea fuzionând între timp cu PNŢCD), dr. Daniel Popa, nu a fost de găsit, pentru a răspunde în legătură cu acest subiect. În absenţa acestuia, Dorin Coita, preşedintele organizaţiei locale a URR, a declarat: "Dr. Larisa Dumbravă a fost, în primul rând, înscrisă, la ora aceea, în URR, iar suma donată, care s-a ridicat la 11 milioane de lei, a fost strânsă din banii noştri proprii, ca membri, şi era luată tot de un membru al URR. Pe de altă parte, nu am fost obligaţi printr-o înţelegere scrisă să decontăm cheltuielile proiectului, ci pe baza unei înţelegeri personale verbale dintre dr. Daniel Popa şi dr. Larisa Dumbravă". Dorin Coita a mai precizat că banii strânşi după demararea proiectului au fost necesari în campania electorală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.