Federaţia Sanitas a anunţat, sâmbătă, în urma unei noi runde de negocieri la Ministerul Sănătăţii, că greva de avertisment anunţată pentru astăzi va avea loc, între orele 8.00 şi 10.00, ministrul Eugen Nicolăescu considerând că medicii sunt în afara acestui protest şi vor fi la serviciu.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat, la ieşirea de la întâlnirea care a avut loc sâmbătă dimineaţă la Ministerul Sănătăţii, că greva de avertisment va avea loc luni între orele 8.00 şi 10.00, când vor fi asigurate o treime din serviciile medicale, în general urgenţele. Personalul medico-sanitar care nu se va ocupa de urgenţe se va aduna în semn de protest într-un loc din spital, iar după ora 10.00, toată lumea îşi va relua activitatea, a precizat acesta. "Aşteptarea noastră este ca în perioada 26 - 27 (noiembrie, n.r.) să găsim soluţii şi scrise. Colegii noştri sunt pregătiţi să-şi ducă la îndeplinire calendarul pe care l-am stabilit", a mai spus Sepi la ieşirea din minister. Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat în schimb că el crede că "medicii vor fi la serviciu". "Pentru că, din punctul meu de vedere, medicii sunt în slujba pacienţilor, e jurământul pe care l-au făcut, să apere viaţa oamenilor. Deci eu cred că medicii vor fi la serviciu, probabil că vor fi şi cazuri izolate în care unii dintre ei vor participa probabil la această grevă, dar cred că medicii sunt în afara acestui protest pentru că sindicatele reprezentantive ale medicilor n-au deschis niciun conflict de muncă cu Ministerul Sănătăţii", a spus Nicolăescu. Întrebat dacă vor fi sancţionaţi medicii care vor participa la grevă, Nicolăescu a spus că managerii de spital care vor constata că au probleme va trebui să ia măsuri, "pentru că, până la urmă într-o ţară democratică, prima condiţie este respectarea legii". Pe de altă parte, sâmbătă, ministrul a discutat cu reprezentanţii sindicatelor despre negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector. El a mai anunţat că, în cadrul întâlnirii, s-a mai stabilit şi "luarea iniţiativei Ministerului Sănătăţii de a promova în Guvern un memorandum pentru deblocarea unor posturi în sistemul sanitar", precizând că este vorba despre deblocarea a aproximativ 1.200 de posturi pentru personal medical. Memorandumul ar putea fi înaintat în şedinţa de Guvern de miercuri, după ce obţine avizul miniştrilor de Finanţe şi pentru Buget. Totodată, Marius Sepi a mai declarat că ministrul şi-a asumat un amendament la articolul 9 din Ordonaţa de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care să permită plata pentru munca depusă sâmbăta şi duminica în sistemul sanitar. Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat, anunţa, în 14 noiembrie, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizând că aceştia vor cere şi demisia ministrului Sănătăţii, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise. Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) informează că nu participă la acţiunile greviste anunţate, întrucât, ca organizaţie profesională cu atribuţii delegate de autoritatea statului, nu se poate implica în activităţi sindicale.