Specialiştii şi-au revizuit părerea conform căreia, pentru a fi deplin odihniţi, oamenii au nevoie de opt ore de somn. Mai nou, studiile au arătat că, în realitate, orele necesare de somn ar fi în număr de nouă, pentru a putea spune cu adevărat că oboseala acumulată după o zi agitată a dispărut complet. În plus, conform unui studiu american, dormim cu o oră-două mai puţin decât părinţii sau bunicii noştri, în urmă cu 40 de ani. Medicii au avertizat că lipsa somnului aduce după sine multe consecinţe, de la creşterea poftei de mâncare, la apetit, diabet, tendinţa de îngrăşare şi chiar depresie. Mai mult, puţine ore de somn au urmări şi asupra bunei dispoziţii. În plus, specialiştii atrag atenţia că noaptea este cel mai bun moment pentru a revigora mintea şi corpul.