A devenit o obişnuinţă ca, lunar, conducerea Spitalului Clinic Judeţean să informeze publicul larg despre activitatea curentă, noutăţile apărute atât în plan organizatoric, financiar, cât şi al organigramelor, toate, în concordanţă cu legislaţia în vigoare. În cadrul conferinţei de presă organizată, zilele trecute, în sala 42 a Policlinicii nr. 1, au fost prezentate următoarele noutăţi: a fost constituit comitetul director al Spitalului Clinic Judeţean (prof. dr. univ. Aurel Babeş, director general, prof. univ. dr. Adrian Maghiar, director adjunct medical, ec. Marcel Maghiar, director administrativ, ec. Pompilia Ciurtin, contabil şef, asistent medical Rodica Guşu, director de îngrijiri medicale), care, în fapt, conduce operativ întreaga activitate a unităţii. Situaţia financiară pe 2004 periclitează, deocamdată, îndeplinirea obligaţiilor noastre, deficitul înregistrat fiind de 37 miliarde lei (faţă de necesarul de 195 miliarde lei), în condiţiile în care nu este acoperit nici normativul. "Fără rectificarea de buget, nu ştiu cum ne vom desfăşura activitatea în condiţii normale. Staţionarul II, care va împlini, peste 2 ani, venerabila vârstă de două secole, este supus unui vast program de reabilitare, refacerea circuitelor, organizarea secţiilor etc., ce se cifrează la 30 miliarde lei. Ministerul Sănătăţii ne-a repartizat primele 3 miliarde lei, aşteptăm şi restul sumelor pentru a finaliza lucrările. De asemenea, sunt supuse unui program de reabilitare, reorganizare şi cele trei laboratoare din cadrul acestui staţionar: de analize medicale, de radiologie, de anatomie patologică, condiţii impuse de către Inspecţia Sanitară de Stat pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare. Se propune restrângerea activităţii laboratorului de analize, acesta devenind un punct de lucru cu 3 analizoare şi cu un număr de 5 persoane în organigramă. În urma analizării activităţii laboratoarelor spitalului, a reieşit că la Staţionarul I, care deţine 90% din urgenţele judeţului, la cele 741 de paturi/bolnavi, au fost efectuate 300.000 de analize pe 2003, revenind 11,2 analize/pacient. Iar la Staţionarul II, cu 323 de paturi, au fost efectuate, în aceeaşi perioadă, 220.000 de analize, respectiv 14,5/pacient. Pentru a diminua risipa şi a derula o activitate conform finanţării pe baza cazului rezolvat, suntem obligaţi să restrângem activitatea acestuia, majoritatea analizelor din toate secţiile celor două staţionare urmând să fie efectuate în laboratorul central al Spitalului Clinic Judeţean, care dispune de 20 de analizoare de ultimă generaţie (valoarea lor fiind de 22 miliarde lei), cmputerizate, care lucrează singure şi care pot efectua 200 de analize o dată, cu acelaşi kit, iar în două ture, între 8.00-20.00, 21.50. Cu aceste aparate, putem satisface nevoile de analize a 3-4 spitale, preciza prof. Babeş. Se simplifică munca, creşte acurateţea analizelor, economiile, care se realizează prin restituirea celor 76 de persoane ale laboratoarelor celor două staţionare, vor fi folosite pentru achiziţionarea de reactivi (kituri), indispensabili analizelor. Întreaga activitate din laboratorul industrial, cum este el denumit de noi, se va desfăşura sub semnul performanţei, rigorii, cu respectarea întocmai a legislaţiei. Probele luate de la patul bolnavului pot fi transportate în containere de plastic de la unităţile sanitare spre laborator, cu o izotermă, iar rezultatele vor fi transmise prin e-mail sau fax", a mai adăugat prof. Babeş. Personalul nu va fi disponibilizat, ci redirecţionat pe alte secţii, iar costul pe analiză/bolnav va scădea. Protestul semnat de cei 47 de medici de la Staţionarul II împotriva desfiinţării laboratorului a fost analizat în consiliul de administraţie şi consiliul medicilor şefi, în prezenţa medicului coordonator al acestuia, iar răspunsul a fost acelaşi: laboratorul nu se desfiinţează, ci se reorganizează, conform prevederilor legislaţiei sanitare în vigoare. "Laboratorul din cadrul Staţionarului II şi-a restrâns spaţiul, rămânând doar cu cel de la parter, întrucât, se ştie, pentru obţinerea acreditării şi autorizaţiei de funcţionare, suntem obligaţi să facem modificări", ne preciza, ieri, prof. dr. Babeş. De altfel, conform normelor şi Legii spitalelor în vigoare, Laboratorul de tip industrial din cadrul Spitalului Clinic Judeţean a preluat deja efectuarea tuturor analizelor mai laborioase, în Laboratorul Staţionarului II efectuându-se doar examinările biochimice, hematologice, parazitologice şi de urină. Cât priveşte acoperişul Staţionarului II, el va fi finalizat în două zile, încheia interlocutorul.