Cadou de 8 Martie pentru viitoarele mămici - Centru special pentru pregătirea naşterilor
Pornind de la premisa că „pentru naştere viitoarele mămici trebuie să se pregătească exact ca pentru o competiţie sportivă", medicii de la Spitalul Judeţean au decis să organizeze, începând cu 8 Martie, un curs special în care orădencele să se pregătească pentru naştere. De asemenea, Centrul va oferi consultanţă şi va organiza cursuri de recuperare fizică şi psihologică după naştere.
Denumit „Şcoala mamei", proiectul îşi propune, în primul rând, să le facă pe viitoarele mămici să înţeleagă mai bine procesul naşterii, să se acomodeze cu medicii şi să se pregătească atât fizic, cât şi psihic pentru ceea ce va urma. „În foarte multe situaţii, pentru femeile care sunt la prima naştere experienţa în sine este traumatizantă. Asta pentru că nu cunosc aproape nimic despre ce li se va întâmpla, nu sunt familiarizate cu medicii sau cu sălile în care urmează să nască. Pentru multe dintre mămici sala de naşteri este asemuită cu sala de tortură, iar instrumentele folosite de medici sunt considerate instrumente de tortură. Noi vrem să schimbăm acest lucru", a spus dr. Petru Chitulea într-o conferinţă de presă la Maternitate. Pentru acest lucru, medicii îşi propun să organizeze cinci cursuri pe teme legate de naştere, cursuri care vor începe pe 8 Martie, la ora 17.00 şi care vor fi ţinute o dată la două săptămâni.
Numărul de cezariene a crescut înspăimântător!
Odată cu aceste cursuri, femeilor li se va explica şi de ce este cel mai bine să aleagă naşterea pe cale naturală în detrimentul naşterii prin cezariană. „În ultimii ani, numărul de naşteri prin cezariană a crescut înspăimântător. Femeile trebuie să ştie că naşterea pe cale naturală este de preferat. Din păcate, în ultimul timp, din comoditate atât pentru mame, cât şi pentru unii medici ginecologi a ajuns să se prefere naşterea prin cezariană. Femeile trebuie convinse că nu aceasta este cea mai bună soluţie", a spus managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp. Acesta a mai spus că, deşi nicio naştere nu poate fi judecată în funcţie de bani, naşterea prin cezariană creează deficit financiar Maternităţii. „CAS-ul decontează Maternităţii 1.440 de lei pentru fiecare naştere, dar unitatea cheltuie 600-700 de lei pentru o naştere normală şi între 23.000 şi 30.000 de lei pentru o naştere prin cezariană", a explicat Carp.
Economie de suferinţă
Tot prin exerciţii fiziologice şi consultări psihologice, în acelaşi centru, mamele vor putea să se recupereze imediat după naştere. „Dorim ca mamele care au trecut prin experienţa naşterii să se poată şi recupera în acest centru. Am pus deja la punct un program de recuperare fizică în care ne vom ocupa în mod special de reabilitarea musculaturii lăuzelor", a spus dr. Petru Chitulea, care a mai adăugat că, prin intermediul centrului, se va face economie de timp de spitalizare, de mijloace medicale şi, mai ales, „economie de suferinţă". La cursul care va începe pe 8 Martie vor putea participa şi viitorii taţi. Acesta va fi gratuit şi se va ţine în ambulatoriul maternităţii şi în fosta clădire administrativă, renovată în urmă cu câţiva ani. Persoanele interesate de aceste cursuri pot cere informaţii şi se pot înscrie la numărul de telefon 0259.41.46.30
Comentarii
Nu există nici un comentariu.