La sfârşitul săptămânii trecute, a debutat la Oradea cea de-a III-a ediţie a Campaniei naţionale "Controlează-ţi diabetul" organizată de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice în parteneriat cu Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Oradea.

Astfel, sâmbătă şi duminică orădenii au avut posibilitatea de a-şi testa gratuit glicemia şi hemoglobina glicozilată (în cazul celor diagnosticaţi cu diabet) la cortul special amenajat pe Strada Republicii, în faţa Magazinului Crişul. Sâmbătă de la primele ore ale dimineţii s-au aşezat la coadă zeci de orădeni, numărul acestora înmulţindu-se de la oră la oră. Conform organizatorilor, sâmbătă în jurul amiezii erau deja investigate peste 200 de persoane. În urma testărilor, cei care au valori modificate ale glicemiei au fost îndrumaţi către medici pe baza unor fişe care să le ateste rezultatul analizelor. Totodată, autorităţile locale au luat atitudine şi s-au alăturat Campaniei Naţionale Controlează-ţi Diabetul. Cu ajutorul Regiei Autonome de Transport Local Oradea, începând din luna noiembrie, orădenii au posibilitatea de a călători cu două mijloace de transport în comun, care sunt colantate cu mesajul campaniei: Controlează-ţi diabetul -  În cazul diabetului educaţia înseamnă prevenţie şi control! Mai mult, campania s-a axat şi pe componentă destinată educaţiei continue a medicilor. Cu acest prilej, la Hotel Ramada din Oradea s-a desfăşurat sâmbătă simpozionul ştiinţific din cadrul acestei campanii - "prevenţie şi control". La simpozion au luat parte nume mari din diabetologia românească  care au dezbătut problematica diabetului zaharat în România şi au prezentat cele mai noi informaţii din domeniu. Campania Naţională "Controlează-ţi Diabetul" şi-a propus informarea şi educarea publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei diabetului, precum şi asupra controlului eficient al diabetului şi îmbunătăţirea stilului de viaţă pentru persoanele afectate de această boală. "Simpozionul ştiinţific din cadrul Campaniei Naţionale Controlează-ţi Diabetul are ca obiectiv principal facilitarea schimbului de informaţii între profesionişti implicaţi în managementul diabetului zaharat, pentru o cât mai bună evaluare şi tratare a afecţiunii", a spus prof.univ.dr. Maria Moţa, preşedinta Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. În deschiderea simpozionului ştiinţific au vorbit şi au transmis salutul lor participanţilor managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, dr. Gheorghe Carp şi dr. Florian Bodog, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Ziua Mondială a Diabetului va fi marcată pe data de 14 noiembrie în cadrul Campaniei Naţionale Controlează-ţi Diabetul 2012 printr-o serie de acţiuni care aduc în prim plan simbolurile luptei împotriva acestei maladii. În cursul aceleiaşi seri, Primăria Oradea va fi iluminată în albastru, un alt simbol al acestei zile care marchează un semn de solidaritate pentru milioanele de oameni din întreaga lume care suferă de diabet.