Caravana cu medici - Consultații gratuite pentru adulții și copiii de la Roșia de Beiuș
Caravana cu medici din Oradea se pregătește pentru prima sa misiune. Sâmbătă și duminică, medicii vor consulta adulții și copiii de la Roșia de Beiuș. În cadrul caravanei se vor realiza consultații gratuite și se va face educație medicală pe partea de stomatologie și prim ajutor.
De 18 ori pe an, timp de un weekend, Caravana cu medici reuneste o echipă multi-disciplinară (20-30 de medici specialiști, rezidenți și studenți), în colaborare cu autoritățile locale, care evaluează gratuit starea de sănătate a populației dintr-o anumită zonă.
Caravana cu medici – filiala Oradea, înființată de curând de către dr. Andrei Costea, medic UPU SMURD Oradea, se pregătește pentru prima sa misiune.
Sâmbătă și duminică, 4-5 iunie, filiala Oradea va pleca în caravana pentru adulții și copiii de la Roșia de Beiuș, județul Bihor. În cadrul acestei caravane se vor realiza consultații gratuite de cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie, medicină internă, pediatrie, chirurgie generală, radiologie, neurologie, urologie, dermatologie, stomatologie, boli infecțioase și medicină de urgență. Pe lângă consultațiile mai sus enumerate, atât copiii, cât și adulții vor beneficia și de educație medicală pe partea de stomatologie și prim ajutor, consulații oftalmologice și ochelari pentru cei care au probleme de vedere. Consulțațiile vor avea loc la școala din satul Roșia de Beiuș, județul Bihor. Înainte, pe 28 mai, atât adulții, cât și copiii din Roșia au beneficiat de analize gratuite, prin laboratorul Synevo.
Caravana nu ar fi posibilă fără sprijinul sponsorilor și partenerilor, dar și al Primăriei comunei Roșia de Beiuș.
„Sunt medic UPU SMURD Oradea, fac gărzi și în alte județe, acolo unde deficitul de medici urgentiști nu acoperă gărzile de Terapie Intensivă Mobilă SMURD. De câțiva ani merg cu Caravana mobilă de medici în timpul liber prin sate care aș putea spune că sunt uitate de lume. Caravana cu medici luptă pentru echilibrarea balanței între accesul la servicii medicale de bază și educație pentru sănătate între mediul rural și cel urban. Sunt originar din Ploiești, și am decis să rămân la Oradea, datorită unei echipe formidabile de formatori care m-au trimis la cursuri de perfecționare în medicina de urgență și salvări din situații speciale și de aceea am simțit că locul meu este aici și vreau să dau înapoi comunității”, a declarat dr. Andrei Costea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.