Cazurile TBC, mai puţine de la un an la altul
Ieri, de la ora 10.00, la Liceul Octavian Goga, din Marghita, de Ziua Mondială de Combatere a Tuberculozei a avut loc o conferinţă cu tema "Tuberculoza, de la profilaxie la tratament". Acţiunea a fost organizată Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor prin Biroul de Promovare a Sănătăţii.
La manifestare au participat circa 200 de cadre medicale din judeţul Bihor, medici de familie, din reţeaua şcolară, asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari. În cadrul conferinţei au fost prezentate mai multe lucrări din domeniul pneumoftiziologiei, acţiunea continuând astăzi, în aceeaşi locaţie.
Potrivit managerului Programului de control al tuberculozei din Bihor, dr. Marilena Crişan, începând din 2002, numărul persoanelor care suferă de această boală este tot mai mic, de la un an la altul. În ţară, incidenţa cazurilor a fost în 2004 de 134,6 la suta de mii de locuitori, iar în Bihor de 110,9, pentru ca în următorul an cifrele să ajungă, la nivel naţional, la 126,8, iar în Bihor la 97,55. Numărul de bolnavi aflaţi în evidenţa Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Oradea a scăzut de la 662, în anul 2004, la 588, în 2005, dintre care 22 de copii. "Este al treilea an consecutiv de când se înregistrează scăderea numărului de bolnavi de tuberculoză, în prezent, Bihorul situându-se sub media pe ţară", ne-a precizat dr. Marilena Crişan. Acest fapt este motivat, în opinia managerului programului de control al tuberculozei din Bihor, de depistarea precoce a bolii, din ultimii ani, efectuarea riguroasă a anchetelor (consultaţii ale contacţilor, eventual instituirea de chimioprofilaxie, dacă este cazul) şi, nu în ultimul rând, o monitorizare foarte bună a pacienţilor şi administrarea tratamentelor sub o foarte strictă observaţie, atât în spital, cât şi în cabinetele de pneumoftiziologie.
Tuberculoza este o boală infecto-contagioasă, transmisă de bacilul Koch, în special pe cale aeriană, provocând leziuni pulmonare sau la nivelul altor organe sau sisteme (renal, osos, digestiv, cutanat etc.). Boala este vindecabilă, cu condiţia ca pacientul să urmeze întru totul tratamentul prescris şi recomandările medicului. După vindecare, care durează, de regulă, câteva luni, pacientul este ţinut sub observaţie alte şase luni, prin personalul medical de specialitate de la cabinetele de profil din judeţ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.