În cursul zilei de ieri, o delegaţie maghiară, reprezentând Fundaţia "Helping Right" din Debreţin (Ungaria), a fost prezentă la Oradea pentru a prelua clădirea situată pe B-dul Magheru, care a adăpostit, până de curând, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Aici va lua fiinţă, începând din acest an, un Centru de Chirurgie Oftalmologică. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Oradea a fost nevoit să cedeze spaţiul Episcopiei Romano-Catolice, care a dat în chirie clădirea, contra unei sume simbolice, fundaţiei maghiare, pentru înfiinţarea unui Centru de Chirurgie Oftalmologică (bancă şi transplant de cornee). Delegaţia maghiară, condusă de preşedintele fundaţiei, dr. Kalmar Laszlo, a preluat, ieri, clădirea de la Episcopia Romano-Catolică. Aceasta va fi în stare de conservare până în luna martie 2006, urmând ca, din primăvara acestui an, aşa cum ne-a informat dr. Ritli Ladislau, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, să demareze lucrările de renovare şi reabilitare a spaţiului, cu adaptările de rigoare la specificul medical, la nivelul unei unităţi sanitare de patru stele. Asistenţa medicală de aici va fi deservită de personal mixt, format din cadre medicale din Ungaria, Bucureşti şi Oradea. Fundaţia maghiară va suporta cheltuielile legate de renovarea spaţiului şi de dotarea cu aparatura medicală necesară, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la un milion de euro. La o întrunire cu reprezentanţii fundaţiei ungare, vara anului trecut, dr. Ritli Ladislau preciza că în România ar fi necesară înfiinţarea a încă zece centre de acest gen, axate pe chirurgia oftalmologică sau pe alte specialităţi de transplant. De altfel, centrul care este pe cale să se înfiinţeze în Oradea face parte dintr-un proiect pilot, pentru a oferi un model de funcţionare a unei astfel de instituţii de sănătate, profilată pe chirurgie oftalmologică în România.