Chirurgia, cea mai asaltată secţie
Începând cu data de 9 aprilie, de la ora 8.00, până în 13 aprilie, aceeaşi oră, la Spitalul Clinic Judeţean Oradea s-au prezentat 397 de persoane care au fost examinate, urgenţele fiind în număr de 393. Dintre acestea, pentru internare au fost programate 131 de persoane, dar internate efectiv, doar 127. Cele mai multe cazuri de examinări şi internări s-au semnalat la Secţia Chirurgie Generală, unde au fost consultaţi 75 de pacienţi, urgenţe fiind toate, dar au rămas în spital doar 28. În ordine descrescătoare, se situează cele două secţii ale Ortopediei, unde, dintre cele 61 de persoane care s-au prezentat la Ortopedie I, au rămas sub supraveghere medicală continuă patru, iar la Ortopedie II, dintre cele 51 de cazuri înregistrate, au necesitat internarea doar cinci. Nu au dus lipsă de pacienţi nici urgenţele în cardiologie, unde, dintre cele 57 de consulturi, 16 cazuri au necesitat internarea. Urgenţele în diabet s-au aflat pe următorul loc, pacienţii examinaţi fiind în număr de 28 şi cinci rămânând internaţi. Neurochirurgia a fost asaltată de 22 de persoane, dintre care nouă au rămas internate. În toate specialităţile au existat linii de gardă, dar încărcătura a fost diferită. Şi de această dată, problemele digestive au primat, din cele 22 de cazuri supuse examinării la Secţia Interne II, opt persoane au rămas sub supraveghere medicală continuă. Dintre cei nouă cu probleme de urologie, opt au fost internaţi, fiind necesară supraveghere continuă şi tratament.
"Deşi ne aşteptam la un aflux de urgenţe, în urma experienţelor de la sfârşitul anului trecut, când zilele libere au fost mai numeroase şi unitatea noastră s-a confruntat cu un val de solicitări în urgenţe, de această dată am luat toate măsurile necesare, ca liniile de gardă, inclusiv farmacia şi compartimentul alimentar, să fie acoperite cu personal de specialitate, pentru a face faţă oricăror solicitări", preciza prof. dr. Aurel Babeş, directorul general al Spitalului Clinic Judeţean Oradea.
La centrele de permanenţă, au predominat problemele digestive
Deşi, probabil, lumea medicală se aştepta la un aflux de cazuri deosebite în urgenţe la centrele de permanenţă, Sărbătorile de Paşti n-au dat de furcă personalului de aici, aşa cum ne-a precizat, ieri, dr. Tiberiu Corha, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor. Afluxul de urgenţe a fost cel obişnuit la sfârşit de săptămână. Au predominat problemele digestive, printre care colicile biliare, gastritele etc. Potrivit interlocutorului nostru, a fost în general linişte şi calm, fără cazuri deosebite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.