Un bărbat de 62 de ani, din comuna bihoreană Chişlaz, a fost găsit mort, ieri dimineaţa, în curtea casei sale, ucis de taurul din gospodărie. Se pare că animalul se afla în perioada de împerechere, iar vecinii spun că de câteva zile era foarte agitat.

Potrivit Serviciului Judeţan de Ambulanţă Bihor, bărbatul a fost găsit fără suflare de o vecină. Femeia, care a găsit trupul neînsufleţit al bărbatului, a sunat la 112, iar un echipaj al Ambulanţei din Marghita s-a deplasat imediat la faţa locului. "Bărbatul a fost găsit în stop cardio-respirator depăşit, având politraumatisme incompatibile cu viaţa, traumatism cranio-cerebral acut închis, fracturi multiple şi plagă perforată abdominală cu eventraţie intestinală", au explicat reprezentanţii SAJ Bihor.
Medicul veterinar din comună şi un echipaj al Poliţiei au ajuns la faţa locului pentru cercetări, găsind animalul la câţiva zeci de metri de trupul bărbatului. "Din verificările făcute la faţa locului, bărbatul a fost ucis de propriul taur, dar cauzele exacte ale morţii vor fi stabilite după efectuarea autopsiei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor, insp. Alina Dinu. Taurul a fost împuşcat şi decapitat, conform procedurilor Direcţiei Sanitar Veterinare, capul fiind luat pentru analize. Restul corpului a fost transportat la un laborator specializat din localitatea Mihai Bravu, de unde i-a fost recoltată măduvă pentru a vedea dacă animanul avea rabie sau EFB. Potrivit directorului DSV, Mircea Budău, în maxim trei zile se vor afla rezultatele analizelor, iar dacă se constată că nu suferea de nicio boală, carnea taurului va fi dată spre consum.

Cât despre trupul neînsufleţit al bărbatului, acesta a fost transportat la Spitalul Marghita pentru autopsie. Vecinii victimei declară că taurul era în perioada de împerechere şi era foarte agitat în ultima perioadă.