Cod roşu de gripă şi viroze acute
Ministerul Sănătăţii atenţionează că numărul de îmbolnăviri din cauza infecţiilor respiratorii acute şi a gripei a relevat o tendinţă de creştere în ultima săptămână, fiind depăşite valorile maxime aşteptate. Absenteismul şcolar pe motive medicale este, de asemenea, în creştere.
Conform datelor centralizate la Centrul Naţional de Boli Transmisibile, în ultima săptămână, au fost înregistrate 118.432 cazuri de infecţii acute respiratorii, cu 21,5% mai multe comparativ cu săptămâna precedentă. În Bihor situaţia este relativ mai bună decât media naţională, numărul de îmbolnăviri menţinându-se în limitele prognozate, dar se aşteaptă o creştere a valorilor.
Au fost confirmate 83 cazuri de gripă (40 de tip AH1N1 şi 43 de tip B) din totalul de 381 înregistrate de la debutul sezonului (luna octombrie 2010). Au fost înregistrate şi două decese la persoane confirmate cu gripa AH1N1, unul în Bucureşti - un bărbat de 41 ani, pe fondul unor condiţii medicale preexistente. Celălalt deces s-a înregistrat în Cluj, victima fiind o femeie de 29 de ani însărcinată în 19 săptămâni.
În Bihor două persoane au fost identificate luna trecută ca fiind infectate cu virusul AH1N1, dar, din fericire, au dezvoltat forme uşoare. Cele două cazuri de gripă porcină au fost confirmate de către Institutul Cantacuzino. Este vorba de o elevă de clasa aXII-a şi un septuagenar, ambii din Sântandrei. Cei doi bolnavi au fost trataţi la domiciliu cu antivirale.
„Ratele de absenteism din unităţile şcolare au înregistrat niveluri crescute faţă de săptămâna precedentă - în şcoli de la 4,5% la 7,7% (o creştere de 71%), iar în licee, de la 3,9% la 5,7% (47%)", se arată în comunicatul MS.
Rezultatele analizei incidenţei numărului de îmbolnăviri din cauza infecţiilor respiratorii acute şi gripei sugerează că, în următorul interval de timp, se va menţine o activitate gripală de intensitate înaltă, cu răspândire naţională.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.