Concesionării cabinetelor medicale (II)
Pro şi contra
Medicii de familie şi cei din ambulatoriul de specialitate vor putea lua în concesiune spaţiile în care funcţionează cabinetele acestora, fără organizarea unei licitaţii publice, pentru o durată de minimum 15 ani. Redevenţa pentru o perioadă de cinci ani, de la concesionare, va fi de cel mult un euro pentru fiecare centimetru pătrat, pe an. Cu toate că autorităţile din sănătate consideră această decizie drept binevenită, conferind o anumită siguranţă medicilor, nu toate cadrele medicale o consideră de bun augur pentru sistemul sanitar.
"Ar fi trebuit acordate gratuit"
Preşedintele Colegiului Medicilor Bihor (CMBh), dr. Dumitru Mohan, s-a pronunţat împotriva deciziei ministerului de resort, argumentând că, având în vedere, spre exemplu, veniturile medicilor de familie raportate la cheltuielile lunare necesare specifice unui cabinet (întreţinere, salarii, telefon etc.), este dificilă achitarea, în plus, a unei astfel de taxe. "Ar fi fost corect ca spaţiile destinate funcţionării cabinetelor medicale să fie acordate în mod gratuit medicilor", a precizat dr. Dumitru Mohan.
Dificultăţi financiare
Dr. Monica Vaida, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie (AMF) Bihor, este de părere că, în timp ce pentru unii medici schimbările aduse de actul normativ privind concesionarea cabinetelor medicale ar putea aduce anumite avantaje, pentru alte cadre medicale, dimpotrivă, modificările survenite ar putea constitui un dezavantaj. "În fapt, acest lucru depinde şi de spaţiul în cauză, dar şi de cooperarea cu consiliile locale. În orice caz, redevenţa care trebuie achitată periodic în urma încheierii contractului de concesionare va reprezenta o cheltuială în plus. Ceea ce înseamnă că, în cazul medicilor de familie, luând în calcul veniturile lunare ale acestora, există posibilitatea ca punerea în aplicare a acestor norme legale să atragă după sine dificultăţi de ordin financiar", a opinat dr. MonicaVaida.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.