Concurs la spitalele clinice
Săptămâna trecută, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor a organizat concursul pentru ocuparea funcţiei de director administrativ, la Spitalul Clinic de Copii şi Spitalul Clinic Judeţean din Oradea. Pentru postul de director administrativ, la ambele unităţi spitaliceşti, s-a prezentat câte un candidat, care a trecut, fiecare, de ambele probe ale concursului. Este vorba de dr. Marcel Maghiar, la Spitalul Clinic Judeţean şi de dr. Mihaela Meşter, la Spitalul Clinic de Copii. În vederea ocupării funcţiei de contabil şef, au participat la examen, de asemenea, doi candidaţi, câte unul la fiecare unitate. Aceştia nu au trecut însă de proba scrisă (care viza cunoştinţe de legislaţie din domeniul sănătăţii), nemaiavând dreptul să susţină examenul oral (de prezentare a unui proiect de management din domeniul sanitar). Cât priveşte funcţia de director de îngrijiri, aceasta este prevăzută în organigrama spitalelor cu peste 100 de paturi, ceea ce înseamnă că, în Oradea, singurul care are această funcţie în structura de personal este Spitalul Clinic Judeţean. Pentru ocuparea postului, s-au prezentat la examen doi candidaţi, dintre care a fost admisă asist. Rodica Guşu, care a ocupat şi până acum această funcţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.