Ministrul Sănătăţii Cseke Attila a anunţat, vineri, la Oradea că la toate serviciile de ambulanţă din ţară se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiilor de manageri. Concursul va avea loc la Bucureşti pentru a evita orice implicare a mediului politic local. Cât despre viitoarea clădire a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, fondurile vor fi deblocate în momentul în care vor fi rezolvate problemele juridice ale amplasamentului de pe strada Sucevei.

Ministrul Sănătăţii a spus că au demarat controale inopinate la SMURD şi Ambulanţă în mai multe judeţe şi că principalele nereguli descoperite sunt legate de management. „Principalele probleme sesizate au fost legate de managementul acestor servicii. Trebuie să se înţeleagă foarte clar: serviciile medicale de urgenţă trebuie să funcţioneze după reguli foarte stricte, aproape după reguli militare. Pentru că vorbim de un serviciu care decide, de multe ori, limita dintre viaţă şi moarte", a spus Cseke. El a precizat că o altă deficienţă descoperită a fost legată de nerespectarea unor proceduri stabilite prin ordin de ministru, adăugând că aceste controale inopinate vor continua şi în perioada următoare. „Vor fi sancţiuni" a precizat ministrul, menţionând că în unele situaţii există deja proceduri de cercetare disciplinară în curs. Începând de azi, la Ministerul Sănătăţii se va discuta propunerea de implementare a unor standarde de cost pentru serviciile de ambulanţă, pentru ca fiecare judeţ să primească bani în funcţie de numărul locuitorilor. Ministrul a dat ca exemplu judeţul Tulcea unde finanţarea este de 74,86 de lei pe cap de locuitor (nivel maxim pe ţară), în timp ce la Sibiu finanţarea este de 16,28 de lei pe cap de locuitor (nivel minim pe ţară). Cseke a spus că în următorii trei ani ministerul va lucra la o apropiere a acestor tarife, introducându-se standarde de cost astfel încât judeţele să primească bani în mod corect. „În primul an, tariful minim, deci sub care nu se va situa niciun judeţ, va fi de 23,5 lei pe cap de locuitor şi cel maxim de 37 de lei", a spus ministrul Cseke. În ceea ce priveşte viitorul sediu al Ambulanţei Bihor, Cseke a spus că ministerul va aloca banii necesari construcţiei imediat ce Primăria Oradea va rezolva situaţia juridică a amplasamentului viitorului sediu de pe strada Sucevei.