După ce concursul pe post pentru medicii de familie a suferit o întârziere de câteva săptămâni, până la trimiterea de către Ministerul Sănătăţii a anunţului privind organizarea acestuia la Redacţia revistei "Viaţa Medicală", iată că acesta suferă acum o nouă amânare. Lista cu propunerile posturilor vacante din Bihor a fost trimisă de Autoritatea de Sănătate Publică, în urmă cu mai bine de două luni, Ministerului Sănătăţii şi, deşi a fost aprobată, nici până acum anunţul nu a fost publicat în Viaţa Medicală. "Nu ştim pe care birouri stau hârtiile noastre", spun reprezentanţii ASP Bihor, având în vedere că reprezentanţii publicaţiei susţin că nu au primit anunţul, iar ai ministerului că l-au trimis. Potrivit şefului Serviciului Resurse Umane din cadrul ASP Bihor, Adrian Cocoş, pentru a se asigura asistenţa medicală în zonele rămase fără medici de familie sau cu număr insuficient de medici, cum sunt Oşorhei, Cherechiu şi Tămăşeu, au fost încheiate contracte cu durată determinată, locurile vacante fiind ocupate pentru o perioadă determinată de şase luni, de alţi medici, în timp ce în alte două localităţi, cum sunt Cefa şi Zece Hotare, asiguraţii se adresează medicilor deja existenţi, însă în număr insuficient.