Concursuri pentru directorii de spitale
În sănătate,
O adresă emisă de către Ministerul Sănătăţii, destinată Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, a adus, în cursul zilei de ieri, noutăţi privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere a spitalelor. Adresa reglementează punerea în aplicare a Legii Spitalelor, ce a intrat în vigoare la data de 1 martie a acestui an. Aşa cum ne-a informat dr. Tiberiu Corha, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, adresa sosită ieri aduce precizări cu privire la calendarul desfăşurării concursului şi perioadele examenelor, în funcţie de categoriile unităţilor sanitare. Actul emis de MS face precizări şi referitoare la ocuparea funcţiilor de conducere, atât de directori generali, cât şi de alte posturi din comitetele directoare ale spitalelor, precum şi precizări în ceea ce priveşte condiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească.
Consiliile de adiminsitraţie ale spitalelor sunt acum în curs de constituire.
Candidaţii la funcţia de director general, pentru toate spitalele, vor susţine examenele în perioada 5-18 aprilie. Concursurile pentru ocuparea altor funcţii din cadrul comitetelor directoare ale spitalelor vor fi organizate în funcţie de rangul spitalelor. În intervalul 26-30 aprilie, vor avea loc concursurile la spitalele orăşeneşti, centrele medico-sociale etc., iar între 3 şi 15 mai, la spitalele municipale, judeţene, clinice, de monospecialitate, sanatorii etc. În perioada 17-28 mai, concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere se va derula la spitalele mari: clinici, institute medicale, centre medicale clinice.
Cu toate că reorganizarea la nivelul conducerilor spitalelor ar fi trebuit să se încadreze în termenul de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii Spitalelor, aceasta va fi finalizată doar la sfârşitul lunii mai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.