Medici-inspectori din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor au demarat, de ieri, o serie de acţiuni de control în taberele pentru elevi, studenţi şi sportivi, precum şi în unităţile turistice montane şi agroturistice, fiind verificate condiţiile igienico-sanitare în ceea ce priveşte cazarea, dar şi alimentaţia publică. În cazul în care vor fi constatate deficienţe, medicii-inspectori vor da avertismente, vor impune măsuri concrete, precum şi termene de remediere a neregulilor şi vor aplica amenzi de la 5 până la 100 de milioane de lei. Dr. Daniela Rahotă a menţionat că, dacă deficienţele nu vor putea fi remediate în termene scurte sau vor fi deosebit de grave, unităţile riscă să fie închise.