Covid-19 în Bihor - 137 de cazuri noi și 4 decese
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de luni până marți dimineața, cu 137. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 2.018 persoane. La nivel național s-au înregistrat 2.931 cazuri noi și 237 decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, marți, 20 aprilie, 59 de persoane erau internate la ATI și 24.930 vindecate, de la începutul pandemiei. Numărul cazurilor noi a crescut, de la 64 (luni) la 137 (marți), iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 1.564. Numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, a crescut cu 4, ajungând la 1.198. Până marți, au fost administrate 124.511 doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 48.893 persoane și au fost înregistrate 49 de reacții adverse.
14 localități din Bihor sunt în scenariul roșu. Cu o rată de infectare de peste 4 persoane la 1.000 de locuitori sunt 8 localități: comunele Șinteu, Sântandrei, Nojorid, Gepiu, Sânnicolau Român, Spinuș, Vârciorog și municipiul Oradea (cu o incidență de 4,33 cazuri la 1.000 de locuitori).
La nivel național, din 7.950.663 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 1.034.003. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 35.746 teste, identificându-se 2.931 cazuri noi, care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților, 618 persoane au fost reconfirmate pozitiv (9 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru marți, 20 aprilie, este următorul: Ilfov - 4,96, București - 4,71, Cluj - 4,61, Bihor - 2,83 (în scădere). Media națională a cazurilor de Covid-19 este de 2,83 (în scădere).
Luni, 19 aprilie, la nivel național, au fost vaccinate 75.267 persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca (cu prima doză s-au vaccinat 49.062 persoane, cu a 2-a doză, 26.205). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 2.675.872 persoane (cu prima doză 1.044.763 persoane și cu a doua doză, 1.631.109).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 12.113, dintre care 1.432 la ATI. Pe teritoriul țării, 46.551 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 11.837 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 42.658 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 131 de persoane.
Până astăzi, 20 aprilie, 26.618 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 237 decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.