Covid-19 în Bihor - 140 de cazuri noi și 6 decese
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de miercuri până joi dimineața, cu 140. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 2.245 persoane. La nivel național s-au înregistrat 2.989 cazuri noi și 150 decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, ieri, 22 aprilie, 65 de persoane erau internate la ATI și 25.169 vindecate, de la începutul pandemiei. Numărul cazurilor noi a crescut, de la 126 (miercuri) la 140 (joi), iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 1.566. Numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, a crescut cu 6, ajungând la 1.216. Până joi, au fost administrate 128.969 doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 50.236 persoane și au fost înregistrate 51 de reacții adverse.
15 localități din Bihor sunt în scenariul roșu. Cu o rată de infectare de peste 4 persoane la 1.000 de locuitori sunt 6 localități: comunele Șinteu, Sântandrei, Nojorid, Gepiu, Sânnicolau Român și municipiul Oradea (cu o incidență de 4,04 cazuri la 1.000 de locuitori).
La nivel național, din 8.022.449 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 1.039.998. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 36.942 teste, identificându-se 2.989 cazuri noi, care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților, 536 persoane au fost reconfirmate pozitiv (10 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru ieri, 22 aprilie, este următorul: Ilfov - 4,48, București - 4,41, Cluj - 4,27, Bihor - 2,74 (în scădere). Media națională a cazurilor de Covid-19 este de 2,67 (în scădere).
Miercuri, 21 aprilie, la nivel național, au fost vaccinate 91.778 persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca (cu prima doză s-au vaccinat 63.546 persoane, cu a 2-a doză, 28.232). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 2.801.060 persoane (cu prima doză 1.114.477 persoane și cu a doua doză, 1.686.583).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 11.168, dintre care 1.405 la ATI. Pe teritoriul țării, 43.884 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 11.112 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.194 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 108 de persoane.
Până ieri, 22 aprilie, 26.943 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 150 decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.