Covid-19 în Bihor - 143 de cazuri noi și 5 decese
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de marți până miercuri dimineața, cu 143. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 1.815 persoane. La nivel național s-au înregistrat 6.156 cazuri noi și 129 decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, miercuri, 31 martie, 54 de persoane erau internate la ATI și 22.211 vindecate, de la începutul pandemiei. Numărul cazurilor noi a scăzut, de la 176 (marți) la 143 (miercuri), iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 1.751. Numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, a crescut cu 5, ajungând la 1.062. Până miercuri, au fost administrate 90.299 doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 31.662 de persoane și au fost înregistrate 41 de reacții adverse.
16 localități din Bihor sunt în scenariul roșu: comunele Sălacea, Cetariu, Curtuișeni, Mădăras, Vârciorog, Sântandrei, Borș, Șoimi, Vadu Crișului, Aușeu, Avram Iancu, Sânmartin, Oșorhei, orașul Valea lui Mihai și municipiile Salonta și Oradea (cu o incidență de 4,68 cazuri la 1.000 de locuitori).
La nivel național, din 7.318.368 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 952.803. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 41.498 de teste, identificându-se 6.156 cazuri noi, care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților, 1.308 de persoane au fost reconfirmate pozitiv (6 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru miercuri, 31 martie, este următorul: Ilfov - 9,37, București - 7,08, Cluj - 5,93, Timiș - 5,84, Bihor - 2,94 (în creștere). Media națională a cazurilor de Covid-19 este de 3,95.
Marți, 30 martie, la nivel național, au fost vaccinate 64.418 persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca (cu prima doză s-au vaccinat 27.244 persoane, cu a 2-a doză, 37.174). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 1.990.392 persoane (s-au vaccinat cu prima doză 950.753 persoane și cu a doua doză, 1.039.639).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 13.248, dintre care 1.412 la ATI. Pe teritoriul țării, 69.377 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 16.472 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.682 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane.
Până azi, 31 martie, 23.538 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 129 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.