Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de miercuri până joi dimineața, cu 16, ajungând la 754. La nivel național situația continuă să fie îngrijorătoare, înregistrându-se nu mai puțin de 1.112 de cazuri în ultimele 24 de ore.

Conform DSP Bihor, joi, la ora 8.30, 83 de persoane erau internate în spital (cu 32 mai multe decât miercuri) și 650 de persoane erau vindecate, ceea ce înseamnă un procent de vindecare de Covid-19, de 88% în Bihor.

La nivel național, din 1.030.692 de teste prelucrate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 41.275, cu 24.862 de persoane vindecate și 2.787 de pacienți asimptomatici externați la 10 zile după depistare. 

Joi s-au identificat 1.112 de cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 393 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 5.586, dintre care 285 la ATI. În afară de ele, alte 250 de persoane sunt confirmate cu infecție cu noul covid și sunt izolare la domiciliu, iar 816 se află în izolare instituționalizată.

Până joi, 2.126 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au murit, 25 de decese fiind înregistrate de miercuri până joi dimineață.

În străinătate, erau 5.262 cetățeni români infectați, cei mai mulți în Germania (2.349), Italia (1.885), Spania (561) și Franța (117). Numărul deceselor cetățenilor români aflați în străinătate ajunsese la 122.

Până miercuri, 22 iulie, în Europa erau confirmate peste 1,6 milioane de cazuri, cele mai multe decese fiind înregistrate în Marea Britanie (45.312), Italia (35.073), Franța (30.165) și Spania (28.424). La nivel mondial erau confirmate aproape 15 milioane de cazuri, peste 616 mii de decese și peste 8,6 milioane de persoane vindecate.