Covid-19 în Bihor - 169 cazuri noi și 8 decese
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de luni până marți dimineața, cu 169. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 1.340 persoane. La nivel național s-au înregistrat 5.231 cazuri noi și 196 de decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, marți, 6 aprilie, 53 de persoane erau internate la ATI și 22.909 vindecate, de la începutul pandemiei. Numărul cazurilor noi a crescut, de la 97 (luni) la 169 (marți), iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 1.968. Numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, a crescut cu 8, ajungând la 1.096. Până luni, au fost administrate 99.666 doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 37.517 persoane și au fost înregistrate 44 de reacții adverse.
25 de localități din Bihor sunt în scenariul roșu. Cu o rată de infectare de peste 4 persoane la 1000 de locuitori sunt 11 localități: comunele Vadu Crișului, Mădăras, Sântandrei, Derna, Sârbi, Cetariu, Gepiu, Avram Iancu, Sânmartin, orașul Valea lui Mihai și municipiul Oradea (cu o incidență de 5,02 cazuri la 1.000 de locuitori).
La nivel național, din 7.510.907 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 983.217. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 37.530 de teste, identificându-se 5.231 cazuri noi, care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților, 1.368 de persoane au fost reconfirmate pozitiv (13 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru marți, 6 aprilie, este următorul: Ilfov - 8,68, București - 6,92, Cluj - 6,40, Brașov - 4,97, Timiș - 4,96, Bihor - 3,21 (în creștere). Media națională a cazurilor de Covid-19 este de 3,92.
Luni, 5 aprilie, la nivel național, au fost vaccinate 51.370 persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca (cu prima doză s-au vaccinat 21.102 persoane, cu a 2-a doză, 30.268). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 2.132.024 persoane (cu prima doză 905.042 persoane și cu a doua doză, 1.226.982).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 14.052, dintre care 1.466 la ATI. Pe teritoriul țării, 67.046 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 16.724 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.882 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 persoane.
Până azi, 6 aprilie, 24.386 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 196 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.