Covid-19 în Bihor - 176 de cazuri noi și 7 decese
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de luni până marți dimineața, cu 176. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 1.777 de persoane. La nivel național s-au înregistrat 6.204 cazuri noi și 175 decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, marți, 30 martie, 55 de persoane erau internate la ATI și 22.094 vindecate, de la începutul pandemiei. Numărul cazurilor noi a crescutt, de la 79 (luni) la 176 (marți), iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 1.730. Numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, a crescut cu 7, ajungând la 1.057. Până marți, au fost administrate 88.484 doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 30.573 de persoane și au fost înregistrate 40 de reacții adverse.
14 localități din Bihor sunt în scenariul roșu: comunele Sălacea, Cetariu, Curtuișeni, Mădăras, Vârciorog, Sântandrei, Tarcea, Borș, Șoimi, Vadu Crișului, Aușeu, orașul Valea lui Mihai și municipiile Salonta și Oradea (cu o incidență de 4,63 cazuri la 1.000 de locuitori).
La nivel național, din 7.276.814 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 946.647. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 40.387 de teste, identificându-se 6.204 cazuri noi, care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților, 1.443 de persoane au fost reconfirmate pozitiv (19 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru marți, 30 martie, este următorul: Ilfov - 9,12, București - 7,02, Timiș - 6,00, Cluj - 5,90, Bihor - 2,90 (în creștere). Media națională a cazurilor de Covid-19 este de 3,90.
Luni, 29 martie, la nivel național, au fost vaccinate 52.458 persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca (cu prima doză s-au vaccinat 23.664 persoane, cu a 2-a doză, 28.794). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 1.963.148 persoane (s-au vaccinat cu prima doză 960.683 persoane și cu a doua doză, 1.002.465).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 13.257, dintre care 1.405 la ATI. Pe teritoriul țării, 69.601 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 16.514 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.589 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane.
Până azi, 30 martie, 23.409 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 175 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.