Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de miercuri până joi dimineața, cu 2, ajungând la 673. În afară de ele, 6 persoane se aflau în carantină, 555 în izolare la domiciliu și 630 vindecate.

Conform DSP Bihor, joi, la ora 8.30, 6 persoane erau în carantină, 24 internate în Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea (cu 10 mai multe decât miercuri) și 630 vindecate (cu 5 persoane în plus, vindecate de miercuri până joi). Procentul de vindecare a persoanelor diagnosticate cu Covid-19 în Bihor este de 93.88%. Comparativ cu ziua de miercuri, joi a scăzut foarte mult numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu în județul Bihor, de la 730 la 555.

La nivel național, din 735.221 de teste prelucrate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 27.746, cu 20.433 persoane declarate vindecate și externate. Față de miercuri, joi s-au identificat 450 de cazuri noi de îmbolnăvire (o creștere cu 124 de cazuri față de cele identificate miercuri).

La ATI erau internate 237 persoane, iar numărul deceselor ajunsese la 1.687 (cu 20 decese înregistrate de miercuri până joi dimineața). În carantină erau 787 persoane, iar în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală, 59.414 de persoane.

În străinătate, erau 4.795 de cetățeni români infectați, cei mai mulți în Germania (2.075), Italia (1.885), Spania (561) și Franța (107). Numărul deceselor cetățenilor români aflați în străinătate ajunsese la 115.

Până miercuri, 1 iulie, în Europa erau confirmate peste 1,5 milioane de cazuri, cele mai multe decese fiind înregistrate în Marea Britanie (43.730), Italia (34.767), Franța (29.843) și Spania (28.355). La nivel mondial erau confirmate peste 10 milioane de cazuri, peste 511 mii de decese și aproape 5,5 milioane de persoane vindecate.