Covid 19 în Bihor - 34 de cazuri noi și 3 decese!
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de luni până marți dimineața, cu 34. În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 1.504 persoane. La nivel național s-au înregistrat 2.676 de cazuri noi și 81 de decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, marți, 16 februarie, 32 de persoane erau internate la ATI și 19.386 vindecate. Numărul cazurilor noi a crescut, de la 17 (luni) la 34 (marți), iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 486. Numărul deceselor a crescut cu 3 în ultimele 24 de ore, ducând numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, la 908.
Până marți, au fost administrate 32.956 de doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 12.734 de persoane și au fost înregistrate 34 de reacții adverse.
Nicio localitate din județ nu mai este în scenariul roșu. Oradea se afla în scenariul galben (în ceea ce privește școlile), cu o incidență de 1,20 de cazuri la 1.000 de locuitori.
La nivel național, din 5.964.609 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 765.970. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 32.762 teste.
Marți s-au identificat 2.676 cazuri noi, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 787 persoane au fost reconfirmate pozitiv (3 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru marți, 16 februarie, este următorul: Timiș - 3,76, Maramureș - 3,01, Bihor - 0,75 (în scădere).
Luni, 15 februarie, la nivel național, au fost vaccinate 37.137 de persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca (cu prima doză s-au vaccinat 10.309 de persoane, cu a 2-a doză, 26.828). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 696.943 de persoane (s-au vaccinat cu prima doză 242.774 persoane și cu a 2-a doză, 454.169).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era, marți, de 7.045, dintre care 943 la ATI. Pe teritoriul țării, 40.366 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 10.194 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.672 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 127 persoane.
Până marți, 16 februarie, 19.526 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 81 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.