Conform datelor transmise de DSP Bihor, duminică, 21 iunie, la ora 8.30, 573 de persoane infectate cu virusul Covid-19 erau vindecate. Informarea mai arată că 80 de persoane erau internate în Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea.

De asemenea, 8 persoane se aflau în carantină. Conform cifrelor oficiale, până în acest moment s-au vindecat 86,3% dintre persoanele diagnosticate Covid-19 în județul Bihor. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, în data de 20 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.730 de cazuri de persoane infectate cu SARS Cov-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.735 au fost declarate vindecate și externate. Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 20 iunie, ora 08.00 – 21 iunie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor cu responsabilități pe linia combaterii răspândirii infecției cu Covid-19 au desfășurat o serie de activități specifice, după cum urmează: Polițiștii bihoreni au verificat 1.342 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În aceste misiuni au fost implicate 267 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale. Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 52 de cadre, din care 27 în patrule mixte pentru verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.  Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate din carantină/izolare, la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 11 cadre ISU Crișana. Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă și distanțare socială. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.