Covid-19 în Bihor, 61 de cazuri noi și două decese
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de marți până miercuri dimineața, cu 61. În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 1.186 de persoane. La nivel național s-au înregistrat 3.048 de cazuri noi și 79 de decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, miercuri, 10 februarie, 35 de persoane erau internate la ATI și 19.096 vindecate. Numărul cazurilor noi a crescut, de la 46 (marți) la 61 (miercuri) iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 611. Numărul deceselor a crescut cu două în ultimele 24 de ore, ducând numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, la 893.
Până miercuri, au fost administrate 25.626 de doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 6.648 de persoane și au fost înregistrate 28 de reacții adverse.
Numărul comunelor din Bihor aflate în scenariul roșu era miercuri, 10 februarie, de două (Șinteu și Câmpani). Oradea se afla în scenariul galben, cu o incidență de 1,40 (în scădere) de cazuri la 1.000 de locuitori.
La nivel național, din 5.816.334 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 752.482. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 33.784 teste.
Miercuri s-au identificat 3.048 cazuri noi, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 750 persoane au fost reconfirmate pozitiv (35 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru miercuri, 10 februarie, este următorul: Timiș - 3,53, Maramureș - 3,07, Bihor - 0,93 (în scădere).
Marți, 9 februarie, la nivel național, au fost vaccinate 38.807 de persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech și Moderna (cu prima doză s-au vaccinat 5.880 de persoane, cu a 2-a doză, 32.927). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 666.942 de persoane (s-au vaccinat cu prima doză 403.729 persoane și cu a 2-a doză, 263.213).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era, miercuri, de 7.233, dintre care 955 la ATI. Pe teritoriul țării, 39.700 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 10.078 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.196 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 153 persoane.
Până miercuri, 10 februarie, 19.135 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 79 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.