Covid-19 în Bihor - 64 de cazuri noi și 3 decese!
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de duminică până luni dimineața, cu 64. În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 1.363 de persoane. La nivel național s-au înregistrat 2.972 cazuri noi (din 12.217) și 82 de decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, ieri, 15 martie, 50 de persoane erau internate la ATI și 20.585 vindecate. Numărul cazurilor noi a scăzut de la 109 (duminică) la 64 (ieri), iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 1.276. Numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, a crescut cu 3, ajungând la 986. Până ieri, au fost administrate 64.146 doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 21.018 de persoane și au fost înregistrate 37 de reacții adverse.
Opt localități din Bihor erau ieri în scenariul roșu, comunele Sălacea, Spinuș, Simian, Șuncuiuș, Curtuișeni, Sântandrei, Derna și orașul Valea lui Mihai. Oradea se află la un pas de scenariul roșu (în ceea ce privește școlile), cu o incidență de 2,85 cazuri la 1.000 de locuitori.
La nivel național, din 6.774.562 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 862.681. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.217 de teste.
Ieri s-au identificat 2.972 cazuri noi, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților, 438 de persoane au fost reconfirmate pozitiv (5 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru ieri, 15 martie, este următorul: Timiș - 5,33, Ilfov - 4,53, București - 3,88, Brașov - 3,69, Cluj - 3,36, Bihor - 1,93.
Duminică, 14 martie, la nivel național, au fost vaccinate 42.699 de persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca (cu prima doză s-au vaccinat 33.722 persoane, cu a 2-a doză, 8.977). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 1.447.357 persoane (s-au vaccinat cu prima doză 734.150 persoane și cu a doua doză, 713.207).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era, ieri, de 11.238, dintre care 1.225 la ATI. Pe teritoriul țării, 54.507 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 14.588 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.305 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 88 persoane.
Până ieri, 15 martie, 21.565 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 82 decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.