Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de miercuri până joi dimineața, cu 66. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 2.318 persoane. La nivel național s-au înregistrat 1.850 cazuri noi și 138 decese.

Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, joi, 29 aprilie, 64 de persoane erau internate la ATI și 25.928 vindecate, de la începutul pandemiei. Numărul cazurilor noi a scăzut, de la 76 (miercuri) la 66 (joi), iar numărul total de cazuri active, la zi, este de 1.193. Numărul total al persoanelor decedate, de la începutul pandemiei, a crescut cu 8, ajungând la 1.275. Până joi, au fost administrate 143.013 doze de vaccin în Bihor, s-au vaccinat cu ambele doze 54.685 persoane și au fost înregistrate 54 de reacții adverse.

10 localități din Bihor sunt în scenariul roșu. Cu o rată de infectare de peste 4 persoane la 1.000 de locuitori sunt 5 localități: comunele Șinteu, Sântandrei, Toboliu, Rieni, Sânnicolau Român. Municipiul Oradea are o medie de 3,09 cazuri la 1.000 de locuitori (în scădere).

La nivel național, din 8.225.496 teste efectuate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 1.053.629. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 35.442 teste, identificându-se 1.850 cazuri noi, care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților, 436 persoane au fost reconfirmate pozitiv (7 în Bihor).

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor, pentru joi, 29 aprilie, este următorul: București - 3,09, Cluj - 2,90, Ilfov - 2,85, Bihor - 2,21 (în scădere). Media națională a cazurilor de Covid-19 este de 1,95 (în scădere).

Miercuri, 28 aprilie, la nivel național, au fost vaccinate 83.790 persoane împotriva Covid-19, cu Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca (cu prima doză s-au vaccinat 53.533 persoane, cu a 2-a doză, 30.257). În total, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 3.201.106 persoane (cu prima doză 1.320.763 persoane și cu a doua doză, 1.880.343).

În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 8.892, dintre care 1.295 la ATI. Pe teritoriul țării, 30.903 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 9.040 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.335 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 101 de persoane.

Până joi, 29 aprilie, 27.971 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 138 decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.