Covid-19 în Bihor - Patru decese și 32 de cazuri noi
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de duminică până luni dimineață, cu 32, ajungând la 2.683. La nivel național, s-au înregistrat 883 de cazuri și 33 de decese în ultimele 24 de ore.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului, luni, 7 septembrie, 358 persoane erau internate și 1.874 persoane vindecate. În ceea ce privește decesele, de duminică până luni dimineața, s-au înregistrat patru noi decese, numărul total de oameni morți în Bihor din cauza unor afecțiuni agravate de Covid-19 ajungând la 90.
La nivel național, din 1.945.738 de teste prelucrate (7.247 făcute de duminică până luni dimineața), numărul persoanelor infectate a ajuns la 95.897, cu 40.454 persoane vindecate și 12.339 pacienți asimptomatici externați la 10 zile după depistare.
Luni s-au identificat 883 de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 239 persoane au fost reconfirmate pozitiv (10 în județul Bihor).
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.325, dintre care 465 la ATI. În afară de ele, alte 10.100 persoane sunt confirmate cu infecție cu noul coronavirus și sunt în izolare la domiciliu, iar 6.115 se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.865 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.
Până luni, 3.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au murit, 33 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.