Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a rămas același ca duminică, 723. În afară de ele, 47 de persoane erau internate și 649 vindecate.

Conform DSP Bihor, luni, la ora 8.30, 47 persoane erau internate (cu 10 mai multe decât duminică) și 649 de persoane erau vindecate, ceea ce înseamnă un procent de vindecare de Covid-19, de 89,76 % în Bihor.

La nivel național, din 967.192 de teste prelucrate, numărul persoanelor infectate a ajuns la 38.139, cu 25.213 persoane externate, dintre care 22.747 de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. În total, până luni, 972 de pacienți cu test pozitiv fuseseră externați la cerere.

Luni s-au identificat 681 de cazuri noi de îmbolnăvire (o scădere cu 86 de cazuri față de cele identificate duminică).

La ATI erau internate 293 persoane, iar numărul deceselor ajunsese la 2.038 (cu 12 decese înregistrate de duminică până luni dimineața).

În străinătate, erau 5.215 cetățeni români infectați, cei mai mulți în Germania (2.330), Italia (1.885), Spania (561) și Franța (117). Numărul deceselor cetățenilor români aflați în străinătate, ajunsese la 122.

Până duminică, 19 iulie, în Europa erau confirmate peste 1,6 milioane de cazuri, cele mai multe decese fiind înregistrate în Marea Britanie (45.273), Italia (35.042), Franța (30.152) și Spania (28.420). La nivel mondial erau confirmate peste 14 milioane de cazuri, aproape 602 mii de decese și peste 8,1 milioane de persoane vindecate.