Covid-19 în România - Creștere substanțială a pacienților grav bolnavi
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de luni până marți dimineața, cu 142. La nivel național s-au înregistrat 7.753 cazuri noi și 196 de decese.
Conform datelor centralizate la nivel județean de Instituția Prefectului Bihor, marți, 24 noiembrie, 469 persoane erau internate (cu 31 mai multe decât luni) și 9.373 vindecate (349 în doar 24 de ore). Numărul cazurilor noi a crescut de la 134 (luni) la 142 (marți). În ceea ce privește decesele, în județul Bihor s-au înregistrat 7 noi decese în ultimele 24 de ore, numărul total al persoanelor decedate de la începutul pandemiei ajungând la 343.
La nivel național, din 3.939.421 de teste prelucrate (30.740 făcute de luni până marți dimineața), numărul persoanelor infectate a ajuns la 430.605.
Marți s-au identificat 7.753 cazuri noi, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.253 de persoane au fost reconfirmate pozitiv (19 în județul Bihor).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor pentru ziua de marți, 24 noiembrie, este următorul: Sibiu – 8.47, Brașov – 7.36, Ilfov – 7.1, Cluj – 7.03, București – 6.55, Constanța – 6.5, Alba – 6.08, Arad – 5.9, Timiș – 5.45, Bihor – 5.27 (o scădere cu 0.10 față de luni)
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era, marți, de 13.667, dintre care 1.204 la ATI (o creștere cu 44 de persoană față de luni). Pe teritoriul țării, 46.501 persoane erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus și erau în izolare la domiciliu, iar 12.688 se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.304 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 13 persoane.
Până marți, 10.373 persoane diagnosticate cu Covid-19 au murit, 196 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.