De miercuri, 15 decembrie, Filiala Bihor a Crucii Roşii Române a început acţiunea de împărţire a pachetelor pentru 100 de familii cu venituri mici sau fără venituri (conform anchetelor sociale efectuate), păstrându-şi astfel bunul obicei perpetuat de ani de zile în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Un pachet conţine, de această dată, două-trei kg de zahăr, unu-două kg de orez, 1-2 litri ulei, săpun, pastă de dinţi, preciza dl Alexandru Pantea, directorul instituţiei. În zilele următoare, pregătim pachetele cu îmbrăcăminte, materiale sanitare etc., iar în săptămâna ce urmează ne vom deplasa la Căminul de bătrâni din Ciutelec, să le ducem cozonaci tradiţionali sponsorizaţi de societatea de panificaţie Popa. Ne gândim şi la colindătorii care ne vor călca pragul, pentru ei pregătindu-ne să-i aşteptăm cu un brad împodobit, cu dulciuri şi sucuri. Bunii noştri sponsori - "European Drinks" (sucuri şi dulciuri), Fabrica de zahăr (care ne-a donat 300 kg zahăr), "Frigoexpres" (donaţii în bani), "Goldline" (săpun, pastă de dinţi), "Trei G" (produse alimentare), "Coca-Cola" (sucuri), "Oradinum" - au făcut posibilă demararea acţiunii noastre de împărţire a pachetelor (darurilor) pentru semenii noştri. Stropul de bucurie pe care îl oferim cu generozitate sperăm să coincidă cu proverbiala bunătate a românului aflat în prag de sărbători. Un nor de tristeţe, totuşi, ne umbreşte sufletul la auzul unor conducători de unităţi care, cerându-le sprijinul pentru o sponsorizare, ne-au refuzat elegant (sau mai puţin elegant), amintind de vremuri apuse demult. În contrabalans, parcă, prietenii noştri de dincolo de frontierele ţării, organizaţiile non-guvernamentale "Bad Honingen", "Deidssheim" şi "Kirberg" au sosit din vreme cu ajutoare (daruri), regăsite în produse alimentare, îmbrăcăminte etc.