Crucea Roşie Română, la ceas aniversar
Sâmbătă, 4 iulie, Crucea Roşie Română împlineşte 133 de ani de existenţă şi funcţionare neîntreruptă. Încă de la înfiinţare, voluntarii Crucii Roşii şi-au adus contribuţia la alinarea suferinţelor oamenilor, în timpul Războiului de Independenţă, din 1877, iar apoi în Primul Război Mondial, dar şi în alte conflicte armate. În timp, instituţia şi-a lărgit câmpul de aplicare, diversificându-şi mijloacele, acţionând şi pe timp de pace, în beneficiul celor care au nevoie urgentă de ajutor.
Mişcarea Internaţională a Crucii Roşii şi Semilună Roşie este recunoscută de peste 130 de ani, în toată lumea. Misiunea fundamentală a organizaţiei este aceea de a preveni şi alina suferinţa umană, în orice împrejurare, de a proteja viaţa şi sănătatea, de a asigura respectul faţă de demnitatea umană, fără nicio discrimirare legată de naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, aparteneţă militară, socială sau politică, atât în caz de conflict armat, cât şi în caz de dezastre. Ideea înfiinţării Crucii Roşii Române a venit în urma bătăliei de la Solferino, din vara anului 1859, dintre francezi şi austrieci, când au fost înregistraţi peste 40.000 de morţi şi răniţi. Fondatorul organizaţiei, Henry Dunant, a venit cu ideea de a pregăti pe timp de pace mai mulţi voluntari, care să posede cunoştinţe minime de acordare a primului ajutor.
Crucea Roşie Bihor - în sprijinul celor răniţi
Potrivit directorului Crucii Roşii Bihor, Alexandru Pantea, în momentul de faţă, la nivelul judeţului Bihor activează 34 de subfiliale, cu peste 1.500 de membri şi aproximativ 120 de voluntari activi. Principiile fundamentale ale Crucii Roşii, după care îşi călăuzesc activitatea, sunt umanitate, neutralitate, independenţă, voluntariat, unitate şi universalitate. În cursul anului, filiala judeţeană a organizaţiei de voluntariat a desfăşurat o serie de activităţi, precum concursul "Sanitarii pricepuţi", organizat împreună cu Inspectoratul Şcolar Bihor, la care au participat peste 500 de şcoli bihorene, Oradea ocupând anul trecut locul V pe ţară. Anul acesta, municipiul va fi reprezentat cu mândrie de echipajul Liceului Greco-Catolic. De asemenera, organizaţia instruieşte surorile voluntare, susţinând cursuri, pe tot parcursul anului, la care participă între 35 şi 50 de tinere. Crucea Roşie Bihor se bucură de mulţi susţinători şi, împreună cu aceştia, reuşesc să distribuie pliante, broşuri, materiale de propagandă, iar pe baza anchetelor sociale proprii, ajută persoanele nevoiaşe din judeţ cu donaţii. "Practic, noi sărbătorim ziua de 4 iulie pe tot parcusrsul anului, de această dată nu am pregătit ceva anume, noi oricum fiind angrenaţi mereu în tot felul de activităţi", a explicat vicepreşedintele organizaţiei, Marius Păcală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.