Cu un pas în Europa, dar cu ce preţ?
Multă vreme situaţia imobilului de pe Bdul Gen. Magheru a Spitalului de Boli Infecţioase a ţinut capul de afiş al ziarelor, febra retrocedărilor fiind în floare. "Revendicată şi câştigată în instanţă de către Episcopia Romano-Catolică, clădirea trebuie dezafectată, iar cele 110 paturi, mutate în alt spaţiu, dar deocamdată avem doar promisiuni. Mă gândesc cu groază la ce vom face, cum vom proceda, în cazul în care va izbucni vreo epidemie. Unde ne vom retrage? În cealaltă clădire, de pe strada Tribunalului, nu putem să ne mutăm, spaţiul fiind inadecvat. Ştim, ni s-a precizat, că Episcopia Romano-Catolică va folosi acest imobil tot pentru asistenţa medicală, în speţă pentru înfiinţarea unui centru medical de diagnostic şi tratament performant în domeniul oftalmologiei, dar cu ce preţ? Ce să fac cu pacienţii, dacă va izbucni vreo epidemie? Îi voi ţine pe tărgi în clădirea de pe strada Tribunalului?", se întreabă dr. Sonia Drăghici, directoarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea.
Prima bancă de cornee, în Oradea!
Este lăudabil şi de necontestat că prima bancă de cornee din România va fi înfiinţată în Oradea. Aşa cum a specificat dr. Liana Spineanu, medic primar oftalmolog, proiectul se va concretiza prin înfiinţarea unui centru de sănătate prin cooperarea transfrontalieră sprijinită de Fundaţia Helping Right Budapesta, Episcopia Romano-Catolică şi Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea. De altfel, alegerea urbei noastre ca sediu al unui astfel de centru nu este întâmplătoare. În urmă cu 100 de ani, tot aici a existat primul centru medical oftalmologic în sistem pavilionar din România, înfiinţat de Friederich Grosz. Dr. Foldes Adalabert, medic primar neurolog, consilier municipal şi director al Policlinicii cu Plată Oradea, a apreciat că diagnosticul şi tratamentul acordat în aceste pavilioane erau considerate superioare celor din unităţile similare existente la acea vreme în Paris şi Viena.
Reuniunea care s-a desfăşurat în Oradea în prezenţa preşedintelui Fundaţiei Helping Right, dr. Kalmar Laszlo, conf. dr. Mircea Filip, de la Secţia de Oftalmologie a Spitalului Militar Central Bucureşti, dr. Szonyi Laszlo, preşedintele Societăţii de Transplant din Ungaria, conf. univ dr. Ritli Ladislau, directorul general al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, medici primari oftalmologi din Oradea, Zalău, Satu Mare, Arad, Baia Mare, a constituit prima fază a proiectului aflat în derulare. Dr. Foldes Adlabert a mai spus că, în data de 8 mai, tot în Oradea, va avea loc cea de-a doua reuniune la care vor participa oftalmologi şi şefi de secţii din cele cinci judeţe, unde bolnavii vor beneficia de servicii performante oftalmologice, efectuarea transplantului de cornee, cu asistare modernă cu laser, prestaţii la nivel european care se bazează pe elemente ştiinţifice şi practică medicală recente.
Concepţia regională, acceptată şi la noi
Dr. Ritli Ladislau este de părere că descoperirile ştiinţifice medicale nu trebuie să fie apanajul doar al unei regiuni, persoane sau organism, ci a întregii populaţii care are nevoie de ele. De aici şi concepţia regională a colaborării transfrontaliere în domeniul medical. "În Bihor, dispunem de un corp medical oftalmologic de elită, specialiştii de marcă în diabetologie, iar colaborarea cu personalităţile din domeniu din ţara vecină va fi în favoarea bolnavilor afectaţi de complicaţiile date de această ultimă maladie şi nu numai. Suntem deocamdată în faza asigurării cadrului legal al spaţiului în care-şi va desfăşura activitatea noul centru, data certă a deschiderii acestuia fiind doar în fază de proiect", a conchis dr. Ritli Ladislau.
O portiţă ce se deschide?!
La conferinţa de presă organizată ieri, de conducerea Spitalului Clinic de Copii Oradea, cu participarea primarului oraşului, acesta a afirmat că Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Oradea va trece, neîndoielnic, printr-o perioadă dificilă. Unitatea se găseşte însă printre cele cinci spitale care au trecut de ceva vreme sub gestiunea municipalităţii. Acesta a mai spus că, în orice caz, secţia spitalului de pe Bdul Magheru nu va ajunge în stradă, iar clădirea nu va fi retrocedată înainte de a avea un spaţiu unde să se mute. Aceeaşi sursă a conchis, specificând că secţia nu are, sub nici o formă, cum să se transfere în alt spaţiu în acest an, dar până la sfârşitul lui 2004, se va demara ceva în acest sens.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.