Expoziţia de Artă "Adevăr - Compasiune - Toleranţă", care face înconjurul lumii din anul 2004, a fost găzduită şi prezentată în diverse săli de expoziţie, cum ar fi: National Arts Club din New York City, Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite şi Sala Naţională de Expoziţii din Moscova. Expoziţia a ajuns în România după un turneu de mare succes în peste 45 de ţări şi 210 oraşe.

Expoziţia "Adevăr - Compasiune - Toleranţă" este o colecţie de picturi şi sculpturi create de un grup internaţional de artişti consacraţi. Punctul central al acestei expoziţii este creşterea nivelului de conştiinţă cu privire la crimele persecuţiei şi torturile contra paşnicei practici de meditaţie Falun Dafa. Artiştii speră că prin expunerea acestor imagini în faţa comunităţii internaţionale vor putea opri persecuţia şi salva vieţi nevinovate. Patru artişti dintre cei ale căror lucrări sunt expuse în cadrul expoziţiei au fost torturaţi şi bătuţi de către autorităţile chineze. Graţie eforturilor prietenilor, familiei şi oficialilor din guvernele străine, trei dintre ei au fost eliberaţi, unul fiind încă deţinut în China. Când ştirile privind tortura acestor artişti şi a altor practicanţi Falun Dafa din China au ajuns la comunitatea internaţională, alţi artişti au fost şi ei mişcaţi şi au vrut să-i ajute. Lucrările de artă expuse transmit un mesaj înălţător de compasiune şi toleranţă în mijlocul durerii şi agoniei. Este un act de curaj fără compromisuri ce expune trista realitate a unei campanii de genocid organizată şi susţinută la nivel de stat, care trebuie să înceteze.

Mai multe informaţii, la: www.TheArtOfZhenShanRen.org

Contact: Nelu Bungau - tel. 0745/760.787; Penzes Zoltan - tel. 0752/249.044.